Promovarea educaţiei culturale, obiectivul unui protocol între Educaţie şi Cultură, semnat de miniştrii Ligia Deca şi Raluca Turcan

educaţiei
Sursa foto: Ligia Deca/Facebook
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Protocolul de colaborare între cele două ministere are drept scop susținerea activităților, a proiectelor și a inițiativelor pentru promovarea educației culturale.

Anunţul a fost făcut joi de ministrul Educaţiei Ligia Deca, pe pagina de social media. Acest parteneriat este o confirmare a angajamentului de a valoriza cultura în context educațional.

Activitățile pe care le vom desfășura vor reprezenta o punte între cunoaștere și moștenirea culturală, menită să ofere tinerilor posibilitatea de a face față provocărilor globale, de a milita pentru coeziune socială și pentru promovarea identității și a valorilor naționale.

Colaborarea vizează organizarea de programe de formare continuă pentru profesori, astfel încât aceștia să poată folosi instituțiile de cultură ca medii educaționale complementare, iar în stagiile de practică pedagogică să fie incluse activități desfășurate în muzee, teatre, opere și biblioteci, mai scrie ministrul Deca.

 

Image