Ministrul Educației, Monica Anisie, a semnat, sâmbătă, cu directorul Agenției Naționalte de Transplant, dr. Radu Zamfir, protocolul de colaborare pentru implementarea Campaniei naționale „Transplantul înseamnă VIAȚĂ”.
"Scopul protocolului, cu o valabilitate de doi ani și posibilitatea de a fi prelungit, îl reprezintă creșterea gradului de informare și educare a elevilor de liceu (clasele a XI-a și a XII-a) din România cu privire la activitatea de transplant, una dintre activitățile de excelență în domeniul medical. De asemenea, se urmărește promovarea actului altruist de donare prin prezentarea de către specialiștii Agenției Naționale de Transplant a informațiilor corecte și reale privind importanța și rolul donării și al transplantului de organe, țesuturi și celule", a anunțat Ministerul Educației.
Specialiștii Agenției Naționale de Transplant vor susține prezentări, gratuit, în format interactiv, despre transplant, în cadrul orelor de dirigenție, al orelor de Educație pentru sănătate și în cadrul programului „Școala altfel”. În baza protocolului vor fi derulate activități de informare și promovare a activității de donare și transplant prin utilizarea de broșuri informative și instrumente digitale gratuite puse la dispoziție de către Agenția Națională de Transplant.
"Totodată, protocolul prevede și organizarea unui concurs artistic (secțiuni: desen, pictură, grafică) pentru promovarea donării și transplantului. Părțile semnatare vor coopera pentru punerea în practică a obiectivelor protocolului, sens în care Ministerul Educației și Cercetării va disemina în rândul cadrelor didactice, prin intermediul inspectoratelor școlare, informațiile referitoare la prevederile acestui protocol și la resursele și activitățile educaționale disponibile cu titlu gratuit", au mai comunicat oficialii MEC.
„Educația privind activitatea de transplant reprezintă un segment de maxim interes național în salvarea de vieți omenești. Iar primele cunoștințe trebuie dobândite în școală! Cred că e important ca elevii de liceu să fie informați cu privire la ce înseamnă transplantul, ce implică donarea și ce se întâmplă cu pacienții aflați pe listele de așteptare”, a declarat ministrul Educației.
„În vederea realizării obiectivului său principal, acela de a acorda o nouă şansă la viaţă prin transplant unui număr cât mai mare de pacienţi aflaţi în suferinţă pe listele de aşteptare, Agenţia Naţională de Transplant are printre prinicipalele atribuţii promovarea activităţilor de donare şi transplant de organe, ţesuturi şi celule umane, conform directivelor şi recomandărilor Uniunii Europene. Prin lansarea campaniei «Transplantul înseamnă VIAŢĂ» în rândul elevilor din clasele a XI-a şi a XII-a de liceu, ne dorim să aducem în faţa tinerilor informaţii corecte şi reale despre activitatea de transplant, despre înţelegerea şi importanţa gestului nepreţuit de a oferi necondiţionat altor semeni necunoscuţi o şansă la viaţă. Mulţumim Ministerului Educaţiei şi Cercetării, doamnei ministru Monica Anisie, pentru susţinerea şi încrederea acordate acestui proiect al Agenţiei Naţionale de Transplant”, a declarat dr. Radu Zamfir, directorul executiv al Agenției Naționale pentru Transplant.
Ministerul Educației mai precizează că „#TransplantulînseamnăVIAȚĂ” este o campanie de informare asupra activității de transplant și promovare a donării de organe, țesuturi și celule de origine umană, desfășurată în sistemul public de educație din România. Aceasta a fost inițiată întrucât activitatea de transplant reprezintă un segment de maxim interes național privind salvarea de vieți omenești.
Strategia națională de sănătate cuprinde dezvoltarea activității de transplant în România și acordarea unei noi șanse la viață, prin transplant, unui număr cât mai mare de pacienți aflați în suferință pe listele de așteptare, iar una din direcțiile acestei strategii este desfășurarea de campanii pentru promovarea donării și a transplantului.