Rompetrol susține pregătirea elevilor de la Liceul Tehnologic “Lazăr Edeleanu” din Ploiești

rompetrol clase ploiesti
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Compania Rompetrol a anunțat că va susține, în acest an, trei clase de liceu și din învățământul dual, din Ploiești și Năvodari.

 

“Le urăm succes tuturor elevilor care astăzi încep un nou an școlar! Să se bucure de experiența învățării, iar curiozitatea să le ghideze pașii în tot ce fac.

Susținem, de asemenea, dezvoltarea viitorilor specialiști, încă de pe băncile școlii. Suntem alături de clasele Rompetrol pe care noi le susținem în Ploiești și Năvodari:

>Clasa a X-a de Chimie Industrială de la Liceul Tehnologic «Lazăr Edeleanu» din Ploiești

>Clasa a X-a de Chimie Industrială de la Liceul Tehnologic «Lazăr Edeleanu» din Năvodari

>Clasa a IX-a de învățământ dual, specializarea electromecanică, de la Liceul «Lazăr Edeleanu» din Ploiești

Aceștia au nevoie de suport și de o bună înțelegere a industriei de energie, la dezvoltarea căreia vor contribui”, au transmis reprezentanții companiei care sunt convinși că printre elevii acestor clase se afle și viitori membri ai echipei lor.

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image