S-a zis cu opționalele plătite de părinți! Din acest an, în grădinițe mai pot preda DOAR EDUCATOARELE

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

În luna august a fost semnat ordinul de ministru pentru aprobarea noului Curriculumul pentru educaţia timpurie, care se referă la copiii cu vârste cuprinse între 0 și 6 ani. Una dintre noutățile majore se referă la capitolul opționale.

Era un obicei, în unitățile de învățământ preșcolar, ca părinții să plătească pentru cursuri suplimentare, considerate generic opționale și organizate de furnizori privați. Fie că era vorba despre limbi străine, dansuri, teatru, arte plastice sau alte tipuri de activități, fiecare dintre ele putea crește costurile lunare ale familiei cu 10-20 de lei până la peste 100 de lei.

Citiți și:  Curriculum nou pentru copiii de creșă și grădiniță. Ce trebuie să învețe aceștia și cum vor fi evaluați

Din acest an, nimeni nu mai poate preda în grădiniță în afară de educatoare. Acestea vor acoperi și partea de opționale, au explicat oficialii MEN, raportat la noul document intrat în vigoare pentru învățământul preșcolar.

“Am reglat puțin și partea de opționale: Opționalul intră în norma cadrului didactic, poți să faci maximum unul pe săptămână. Lucrurile trebuie sa fie clare, din punct de vedere financiar. Dacă vin oamenii competenți din domeniul financiar și ne spun că nu exista soluții… Atâta vreme cât opționalul este trecut în planul de învățământ, toți copiii trebuie să beneficieze de acea activitate, deci de ce unele să fie plătite de părinți și altele nu? Dacă cineva ne dă o soluție fericită pentru acest lucru, noi suntem fericiți să o aplicăm”, a afirmat Viorica Preda, inspector general în Direcția Generală Educație Timpurie a Ministerului Educației, pentru Edupedu.ro.

Citiți și: Ministrul Educației spune ce înseamnă, pentru părinți, învățământul "gratuit și obligatoriu": "Părerea mea este că un cost minimal ar fi undeva la 5.000 de lei pe an"

Aceasta a subliniat și că noul curriculum micșorează numărul de ore prevăzut pentru activitățile experențiale și crește plaja orară pentru jocurile liber alese pentru că până acum “puneam prea mult accent pe pregătirea academică și pierdeam din atenție problemele de dezvoltare socio-emoțională”.

 

 

Image