Sindicatele din învăţământul preuniversitar anunţă grevă de avertisment

Sindicatele din învăţământul preuniversitar anunţă grevă de avertisment
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Sindicatele din învăţământul preuniversitar anunţă că membrii acestora vor intra în grevă de avertisment, miercuri, urmând să oprească activitatea între orele 11.00 şi 13.00. Sindicaliştii sunt nemulţumiţi de "refuzul" guvernanţilor de a negocia cu aceştia unele solicitări, între care cea legată de acordarea salariilor de bază şi alocarea a 6 la sută din PIB pentru Educaţie.

"Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie Spiru Haret - organizaţii reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar - au hotărât, în baza rezultatelor referendumului desfăşurat în perioada 17 decembrie 2021 – 14 ianuarie 2022, declanşarea grevei de avertisment miercuri, 19 ianuarie 2022, cu încetarea lucrului în unităţile şi inistituţiile de învăţământ unde există membri de sindicat ai F.S.E. Spiru Haret şi F.S.L.I., în intervalul orar 11:00-13:00", se arată într-un comunicat comun, transmis sâmbătă, potrivit News.ro.

Sindicaliştii din învățământul preuniversitar reclamă "refuzul guvernanţilor" de a purta negocieri cu reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie şi de a adopta măsuri concrete pentru acordarea, încă de la începutul acestui an, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învăţământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar şi nedidactic), alocarea a 6% din PIB pentru finanţarea educaţiei; adoptarea unei măsuri legislative de natură reparatorie, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul şi plata corecte ale drepturilor salariale cuvenite conform tranşelor de vechime în învăţământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale drepturilor reglementate ca majorări/creşteri salariale (începând cu 01.01.2019), potrivit Legii-cadru nr. 153/2017, acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017; plata orelor suplimentare pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar şi nedidactic; suplimentarea numărului de posturi didactice auxiliare şi nedidactice necesare pentru ca unităţile de învăţământ să îşi desfăşoare activitatea în condiţii cât mai bune.

Aproximativ 100 de membri ai celor două federaţii, precum şi ai FNS Alma Mater, au pichetat, joi, sediile Guvernului, PSD şi PNL.

Foto: News.ro.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră! 

 

Image