Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat, duminică seară, că nu dorește trecerea cursurilor în on-line și că acest lucru nu se va întâmpla chiar dacă va crește numărul de infectări cu Covid, ci numai dacă se vor înregistra multe cazuri grave.
“Nu îmi doresc să mai trecem școala în online înainte de a fi pregătiți pentru predarea online. Din perspectivă sanitară există Ministerul Sănătății și INSP, care sunt partenerii noștri de dialog. Acolo sunt specialiștii. Ascult de punctul lor de vedere. (…) Am înțeles de la Ministerul Sănătății – și am deplină încredere – că nu se pune problema trecerii în online a școlilor atâta vreme cât, chiar dacă vom avea o creștere a numărului de cazuri, acestea nu vor fi grave, nu vor fi cazuri care să necesite spitalizare”, a spus ministrul Educației, la Digi 24.
Sorin Cîmpeanu: “Deja avem suficient de multe probleme ca să mai modificăm încă o dată structura anului școlar”
Acesta consideră că „au fost pierderi imense din perspectiva educației”. „Au fost pierderi din toate perspectivele – abandon școlar, tulburări socio-emoționale și multe alte efecte grave. Nu voi propune, dacă Ministerul Sănătății nu ne va informa cu privire la un potențial pericol. Evident că, dacă vom primi o astfel de informare, vom propune de urgență modificarea cadrului legal pentru a se putea trece la on-line.
(...) Eu, ca ministru al Educației, nu doresc să mai modificăm structura anului școlar. Am făcut deja o modificare, am avut o vacanță forțată de evoluția epidemiologică. Ne-a creat foarte multe probleme, a trebuit să micșorăm cu o săptămână vacanța de iarnă, este problema vacanței intersemestriale care nu mai există. Deja avem suficient de multe probleme ca să mai modificăm încă o dată structura anului școlar. (...) Pe de altă parte, avem date limită, examene naționale – bacalaureat și evaluare națională – care nu trebuie să fie schimbate, trebuie să se deruleze în zilele care sunt deja cunoscute de către elevi”, a mai spus Sorin Cîmpeanu, potrivit digi24.ro.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!