Senatul a adoptat, în această săptămână, în calitate de for decizional, un proiect de lege care le asigură studenților acces gratuit în bibliotecile universitare și central-universitare.
“Deși, aparent, situația juridică la nivelul legii organice este una extrem de clară, în fapt s-a produs o discriminare între două categorii de studenți: pe de-o parte studenții înmatriculați la universitățile car dețin o bibliotecă proprie, caz în care prevederile legale sunt clare și unanim respectate în sensul în care studenții beneficiază de gratuitate la accesul în aceste biblioteci și utilizarea serviciilor aferente, respectiv studenții înmatriculați la universitățile care nu dețin o bibliotecă proprie de sine stătătoare sau echivalentă, utilizând în acest sens serviciile Bibliotecilor Central-Universitare”, se arată în expunerea de motive care a însoțit proiectul. Acestea din urmă percep, pentru eliberarea permisului de acces, taxe între 25 și 40 de lei, la care se adaugă între 10 și 35 de lei taxa pentru vizare anuală.
Proiectul privind accesul studenților la bibliotecile universitare, aprobat cu unanimitate de voturi
“Senatul a aprobat cu unanimitate de voturi inițiativa mea legislativă semnată și susținută de mai mulți colegi parlamentari USR, prin care toți studenții vor avea acces egal și gratuit la bibliotecile universitare și bibliotecile central-universitare. Inițiativa a fost adoptată de ambele Camere.
Gratuitatea în bibliotecile universitare a fost dorința miilor de studenți din România care vor să învețe, să avanseze și aveau nevoie de un răspuns pozitiv. Ei sunt acei studenți cărora mâine le vom cere să devină adulți corecți și să ia decizii cumpănite. Progresul unor tineri pe îi vrem medici, avocați, polițiști sau cu funcții de conducere nu trebuie condiționat financiar. Faptul că acest proiect a devenit o lege este o mare victorie, dar simt și o dezamăgire că o inițiativă atât de utilă a pierdut aproape un an pe circuitul legislativ.
Mă bucur că astăzi am dat o șansă egală la educație unor tineri care vor să facă diferența în țara lor. Gratuitatea în accesarea materialelor de studiu era o urgență și le mulțumesc prietenilor de la ANOSR pentru că m-au adus mai aproape de nevoile reale ale studenților. Gratuitatea studenților în Bibliotecile Universitare a primit votul de încredere în Camera Deputaților, cu 283 de parlamentari care s-au exprimat în favoarea proiectului meu de suflet, pe 7 septembrie. Proiectul unde sunt inițiator principal a fost validat în Senat cu votul în unanimitate. Un proiect important care iată, nu a avut culoare politică și este o investiție în generația nouă”, a scris deputatul USR Filip Havârneanu pe pagina sa de Facebook.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto cu caracter ilustrativ: diez.md