Peste 17% dintre candidații înscriși în Prahova, la Titularizare, care au susținut proba scrisă, au luat între 1 și 4,99, drept urmare nu pot alege nici măcar un post de suplinitor în baza notelor primite la această testare.
Din cele 142 de note sub 5, opt au fost chiar mai mici de 2.
Cele mai mici note ale unor candidați înscriși în județ au fost obținute la Psihopedagogie specială (Ploiești, 1,25) și Chimie (Ploiești, 1,25).
Note foarte mici au mai obținut candidați care s-au înscris la examen pentru a fi, în anul școlar următor, profesori de Educație fizică (Vălenii de Munte – 1,3; Ploiești – 1,85), Limba și literatura română (Ploiești – 1,45, Ploiești – 1,55) sau Psihologie (Posești – 1,6).
De asemenea, o învățătoare din Dâmbovița, care are deja câțiva ani la catedră, având în vedere că a susținut Definitivatul, a sperat să găsească post în Prahova, dar a luat, la proba scrisă a examenului, doar 1,8.
Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată. Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.
Notele finale, după contestații, vor fi anunțate de Ministerul Educației pe 27 iulie.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!