TITULARIZARE 2022 | Cine sunt cei trei candidați înscriși în Prahova care au luat nota 10

titularizare rezultate prahova
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Din cei peste 800 de dascăli care au participat la proba scrisă a examenului de titularizare, 412 au avut note peste 7. Printre aceștia sunt două educatoare din Prahova și Dâmbovița plus o profesoară din București care au obținut nota 10.

 

Datele prezentate de Ministerul Educației reprezintă notele inițiale, înainte de contestații.

Rezultatele candidaților din Prahova au fost publicate AICI.

În județul Prahova, 409 candidați au avut medii cuprinse între 7 și 9,99, deci pot opta pentru un post pe perioadă nedeterminată, dacă există pe specializarea lor.

Lor li se alătură trei candidați, două educatoare și o profesoară, care au fost notați cu 10. Este vorba despre Corina Petre (Ploiești) și Cristina Zanfir (Băleni – Sârbi, jud. Dâmbovița), ambele debutante ca educatoare, respectiv Lavinia Răican (Sectorul 6 București), o profesoară de Educație plastică, de la Colegiul de Artă “Carmen Sylva”, care are doi ani vechime în învățământ.

Alți 259 de candidați înscriși în Prahova au avut medii între 5 și 6,99, ceea ce înseamnă că pot lucra ca suplinitori.

În județ au mai fost și 142 de note între 1 și 4,99.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

Image