Prahova a avut cele mai multe note de 10, după București, la proba scrisă a examenului de titularizare din acest an, dar și un procent al notelor peste 5.00 peste media pe țară. Peste 150 de candidați nu au atins, însă, acest prag, care le-ar fi permis să fie măsar suplinitori.
152 dintre candidații care voiau să obțină un post în învățământul preuniversitar, în Prahova, în anul școlar 2024 - 2025, nu au trecut de pragul notei 5, iar unii dintre ei nu au fost nici măcar pe aproape.
Șase canddiați au avut note între 1 și 2, la examenul scris.
Cea mai mică notă a fost a unei candidate din Vălenii de Munte, care a susținut proba la Terapie educațională complexă și integrată (educatoare - învățătoare): 1,50. A doua candidată din județ înscrisă la această disciplină, din Puchenii Mari, în ciuda celor 12 ani de vechime, a obținut doar 1,60.
Mai puțin de 2 au primit, la examenul scris, și candidați care au dat examenul la Educație Muzicală (Comarnic - 1,70), Agricultură Horticultură - maiștri instructori (Valea Călugărească - 1,90), Educație fizică și sport (Azuga - 1,95) și Istorie (Sângeru - 1,96).
Prahova, printre județele cu cele mai bune rezultate la Titularizare. Cine sunt candidații cu nota 10
Potrivit calendarului anunțat de Ministerul Educației, contestațiile mai pot fi depuse și astăzi, cel târziu până la ora 12.00, iar rezultatele finale vor fi anunțate pe 31 iulie. Repartizarea candidaţilor pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a mediilor de repartizare, va fi realizată în ședințele publice organizate de inspectoratele şcolare în perioada 1 - 6 august.
Metodologia stabilește că, pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obţină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.