Trei colegii din Ploieşti urmează să capete, din următorul an şcolar, statut de licee profesionale. Primarul Adrian Dobre a criticat astăzi această declasare, dând vina pe reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean şi acuzându-i că nu au o viziune de ansamblu, pe termen lung, cu privire la reţeaua de învăţământ. Dincolo de elementul de prestiugiu şi, posibil, de remuneraţia cadrelor didactice, autorităţile ploieştene reclamă că această lipsă de comunicare duce şi la pierderea unei şanse de a atrage fonduri europene nerambursabile pentru modernizarea respectivelor unităţi de învăţământ.
Potrivit anunţului făcut marţi de primarul Adrian Dobre, actualele colegii "Elie Radu", "Lazăr Edeleanu" şi "Toma Socolescu" se vor transforma din toamna lui 2019 în licee tehnologice, pentru că în ultima vreme n-au reuşit să îndeplinească o serie de criterii legate de performanţa educaţională. Cu această ocazie, edilul a reluat o critică mai veche adresată conducerii ISJ Prahova, pe care a criticat-o că nu comunică şi nu are o viziune clară şi în momentul în care s-a decis închiderea Liceului "Ludovic Mrazek", în care Primăria făcuse investiţii consistente în ultimii ani. "Solicit Inspectoratului Şcolar Judeţean să ne pună din nou la dispoziţie viziunea lor, strategia pe care o au. Noi, când am început să pregătim proiectele europene pentru licee tehnologice - şi într-o lună de zile le depunem - am constat că erau doar două, Liceul «1 Mai» şi Liceul «Sfântul Apostol Andrei». Vă daţi seama că, dacă noi am fi avut această informaţie şi ştiam că se va produce această declasare, puteam să investim sau să propunem proiecte şi pentru aceste trei licee", a criticat Adrian Dobre.
Totuşi, primarul Ploieştiului spune că declasarea în sine nu e neapărat un lucru rău, cu toate că ea reflectă, totuşi, incapacitatea de atingere a unor obiective. "Este în interesul nostru să dezvoltăm liceele tehnologice, pentru că marea majoritate a societăţilor se plâng la ora actuală de lipsă de personal calificat. O variantă este aceea de a pregăti personalul calificat în aceste licee tehnologice. Există, de asemenea, posibilitatea realizării acelei componente de şcoală duală în aceste spaţii, cu implicarea societăţilor comerciale care sunt interesate să participe în vederea pregătirii viitorilor angajaţi. Dar, de asemenea, şi aici trebuie ca Inspectoratul Şcolar să prezinte o strategie, ca să vedem ce trebuie să facem, unde trebuie să investim, în colaborare cu agenţii economici şi aşa mai departe", a mai declarat primarul Adrian Dobre.