Cinci elevi au reprezentat județul Prahova, anul acesta, la Olimpiada Națională de Istorie, iar trei dintre ei s-au întors acasă cu premii.
Cea mai bună clasare a fost obținută de Ștefan Dobre (foto centru), de la Colegiul Național Militar “Dimitrie Cantemir” Breaza. Elevul pregătit de prof. Dănuț Ionescu a ocupat locul al treilea.
La același concurs au mai fost premiați, cu mențiune, Vlad Condrea - foto dreapta (Colegiul Național “I. L. Caragiale” Ploiești, prof. Carmen Băjenaru) și Petru Teodor Stan - foto stânga (Colegiul Național “Al. I. Cuza” Ploiești, prof. Ecaterina Ciorăneanu).
Din lotul județului Prahova pentru Olimpiada Națională de Istorie Târgu Mureș 2022 au mai făcut parte, datorită rezultatelor obținute la faza județeană, Andreea Zăhărăchescu (Școala Gimnazială “Toma Caragiu” Ploiești, prof. Rodica Tăicuțu) și Anisia Mantu (Colegiul Național “Nicolae Grigorescu” Câmpina, prof. Cristian Bunea).
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: Facebook/ Maria Gheorghe