Restricțiile din aceste vremuri grele ne pot da viața peste cap sau ne pot învăța o lecție, că această perioadă nu înseamnă întotdeauna mai rău sau mai puțin, ci doar altfel. Este și exemplul pe care îl dă echipa Colegiului Național "Ion Luca Caragiale" din Ploiești. În mod tradițional, în aceste zile erau în toi pregătirile pentru Târgul de Crăciun, un eveniment special care a crescut de la an la an și care a ajuns, repede, una dintre acțiunile emblematice ale liceului. Din motive evidente, în acest decembrie, nu mai poate avea loc târgul ce aducea laolaltă elevi de toate vârstele transformați în meșteșugari, decoratori, cofetari, patiseri și bucătari, care își scoteau produsele la vânzare pentru a strânge fonduri în vederea derulării proiectelor școlare. Dar, din fericire, pentru că există pasiune, motivație, inspirație, și un altfel de Crăciun va reuși să-i aducă împreună.
Proiectul de Sărbători derulat la nivelul Colegiului va fi suprapus cu săptămâna Școala Altfel și constă, de fapt, în aducerea în mediul on-line a „Târgului de Crăciun”, prin intermediul activităților tematice propuse. La "Caragiale", "Un altfel de Crăciun" va însemna organizarea a patru webinarii cu scop educativ, susținute de elevii școlii care sunt membri la Centrul Județean de Excelență - secțiunea Astronomie și Astrofizică (coordonați de prof. Mariana Osman), echipa de robotică „InfO(1) Robotics” (coordonată de prof. Dana Lica), echipa de robotică „InfO(1) Technologies” (coordonată de prof. Dana Lica) și membri ai clubului de dezbateri „AES” (coordonat în școală de prof. Ileana Georgescu și Sebastian Dodiță, elev al clasei a XI-a I).
Pentru cei mici și nu numai, organizatorii propun un atelier pentru confecționarea de ornamente specifice Crăciunului, coordonat de prof. Negoiță Mihaela Gabriela.
De asemenea, orice elev se va putea înscrie la concursul "Caragialiștii au talent", împărțit în cinci secțiuni (Creație literară, Creație plastică, Interpretare muzicală, Teatru și Recitare), fiecare secțiune fiind, la rândul ei, împărțită după ciclurile de învățământ (clase primare, gimnaziu și liceu).
"«Târgul de Crăciun» a devenit o tradiție pentru liceul nostru și este un eveniment aproape sinonim cu sărbătorile de iarnă pentru această comunitate. Situația dificilă în care ne aflăm a făcut organizarea acestei îndrăgite activități aproape imposibilă. Astfel, am hotărât să profităm de circumstanțele date și să organizăm diferite activități tematice de Crăciun în timpul Săptămânii «Școala Altfel», pentru a retrăi, fie și parțial, magia târgului mult iubit", spun organizatorii evenimentului derulat de Colegiul Național "Ion Luca Caragiale" Ploiești, condus de directorul Carmen Băjenaru.
.