Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, să ia în calcul începerea cursurilor din noul an școlar cu o săptămână mai târziu, adică pe 16 septembrie, și nu pe 9, așa cum este prevăzut în calendarul deja aprobat.
Vă rog, doamnă ministru Ecaterina Andronescu, să luaţi în considerare începerea anului şcolar în 16 septembrie. Cred că şi aceasta este o măsură aşteptată de elevi”, a spus premierul la începutul şedinţei de Guvern de miercuri. Solicitarea vine în condițiile în care patronatele din turism s-au plâns că au pierderi pentru că anul şcolar începe mai devreme decât în alţi ani.
Trebuie amintit că actuala structură a anului școlar a fost stabilită printr-un ordin de ministru publicat în luna februarie în Monitorul Oficial, după câteva săptămâni de dezbateri aprinse. Propunerea inițială era ca școala să înceapă pe 16 septembrie, dar în proiect această dată a fost înlocuită cu 9 septembrie.
De asemenea, din acest an nu va mai fi acordată vacanța intersemestrială din februarie, deoarece primul semestru se va încheia înainte de Sărbătorilor de iarnă. Astfel, elevii vor reveni la cursuri pe 13 ianuarie, iar până pe 13 iunie vor mai avea liber doar de paște, între 4 și 21 aprilie.