Pandemia şi predarea online i-au speriat pe profesorii mai înaintaţi în vârstă. Este concluzia trasă de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Prahova, care se confruntă cu un neaşteptat val de cereri de pensionare. Totuşi, aceştia se bazează în continuare pe pensionari pentru acoperirea unor posturi vacante.
Dacă în alţi ani erau depuse circa 180-190 de cereri de pensionare, ultimul an a adus aproape 300, a anunţat Tudor Iancu, inspector pentru managementul resurselor umane în ISJ Prahova. „Am parcurs cele 25 de etape de mobilitate. Ultima etapă s-a încheiat în această dimineaţă, pe la ora 4.00. În acest an a trebuit să facem faţă unor situaţii pe care în anii precedenţi nu le-am avut. Este vorba despre cereri de pensionare depuse în afara calendarului, de către persoanele care au împlinit vârsta de pensionare. Dacă au depus cererile de pensionare în perioada prevăzută de calendar, ne-am descurcat, dar pe parcurs au apărut situaţii noi, în special din motivul pandemiei, şi pentru că unii dintre profesorii mai în vârstă s-au adaptat mai greu la predarea online. Aşa încât a trebuit să facem faţă unei noi presiuni”, a declarat inspectorul şcolar Tudor Iancu.
„Pensionarea anticipată era o raritate, unul-două cazuri pe an, nu mai zic de cea anticipată parţială, care presupune o diminuare a pensiei. Acum deja avem un flux de 20 de persoane pentru pensionare anticipată şi tot aproximativ 20 pentru pensionare anticipată parţială. Deci pandemia are efecte şi în acest an. A mai fost un motiv, pentru că s-a vorbit despre apariţia unor condiţii mai bune de pensionare”, a adăugat reprezentantul ISJ Prahova, amintind că, în conformitate cu legislaţia din domeniu, pensionarea se face aproape întotdeauna la finalul anului şcolar, cu excepţia unor motive temeinice, şi precizând că din sistem au ieşit „persoane foarte bine pregătite din punct de vedere profesional, toţi având definitivatele pe post, iar majoritatea cu gradul II şi gradul I”.
Catedre deficitare
Totuşi, după mai multe etape de repartizare, anul şcolar 2021-2022 începe în Prahova fără mari probleme privind acoperirea posturilor la catedre. În sistemul de învăţământ preuniversitar de stat din judeţ lucrează aproximativ 8.150 de cadre didactice, în timp ce 102 locuri la catedre, majoritatea însemnând fracţiuni de normă, încă mai sunt descoperite în acest moment. În mult cazuri, tot pensionarii sunt soluţia.
„În acest moment, mai avem 102 posturi, nu norme. Sunt în general unităţi şcolare care au câteva ore neocupate, la materii precum educaţie financiară sau gândire critică. Educaţia financiară se predă la clasa a VIII-a, nu poate oricine să o predea. Alte discipline care nu sunt acoperite complet sunt cele care de obicei erau deficitare, cum ar fi electronica, unde avem un post la Liceul Energetic din Câmpina pe care n-am putut să îl acoperim, o catedră de silvicultură şi una de instruire practică la Forestier şi câteva ore de matematică la unele unităţi de învăţământ din mediul rural, apărute în contextul schimbării directorilor de unităţi, pentru că un director nu poate să acopere toate catedra. În acest moment avem, cum spuneam, 102 posturi, dar care, însumate, nu reprezintă mai mult de 25 de norme”, a mai declarat Tudor Iancu.
„Dar posturile acelea foarte sensibile, la învăţământul preşcolar şi cel primar, sunt acoperite”, a completat acesta, explicând că la nivelul grădiniţelor a rămas un singur post neocupat, după ce o educatoare repartizată în Sinaia a refuzat postul, în timp ce la nivelul de învăţământ primar există o problemă la o unitate din comuna Jugureni, unde sunt înscrişi doar 11 copii, care învaţă în sistem simultan.
O nouă etapă de repartiţie
La începutul concursului naţional de ocupare, în Prahova erau disponibile 1.835 de posturi, cu normă completă sau incompletă. O nouă etapă de mobilitate urmează să aibă loc în perioada 14-21 septembrie, ocazie cu care reprezentanţii ISJ mărturisesc că speră să-i convingă pe doritori să se îndrepte şi spre materiile mai puţin acoperite.
„Noi mai facem, în aceste etape de mobilitate, o orientare profesională şi le arătăm candidaţilor spre ce zone se pot îndrepta pentru conversie profesională. Este un lucru bun pentru sistemul nostru şi foarte mulţi dintre ei înţeleg acest lucru”, a completat inspectorul Tudor Iancu.
Conferință la Inspectoratul Școlar despre începerea anului școlar și situația unităților de învățământ din Prahova
Publicată de Telegrama pe Vineri, 10 septembrie 2021
(Foto: Arhiva Telegrama)