În fiecare județ vor fi înființate linii telefonice pentru consilierea dascălilor, elevilor și părinților

În fiecare județ vor fi înființate linii telefonice pentru consilierea dascălilor, elevilor și părinților
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, luni, în cadrul videoconferinței cu șefii inspectoratelor școlare județene și ai centrelor județene de resurse și asistență educațională, că au fost adoptate măsuri noi  pentru a veni în sprijinul elevilor și al familiilor acestora, în această perioadă.

"Inspectoratele școlare vor elabora un plan de intervenție local pentru fiecare unitate de învățământ, pornind de la nevoile specifice, astfel încât toți copiii să aibă acces la educație. Fiecare inspectorat, prin intermediul CJRAE/CMBRAE, va pune la dispoziție, zilnic, de luni până vineri, în intervalul orar 8:00-16:00, o linie telefonică de consiliere, destinată elevilor și părinților. Aceștia vor fi sprijiniți de specialiști pentru a gestiona mai ușor această perioadă în care există nevoie de îndrumare, sprijin emoțional și consiliere. Numerele de telefon vor fi afișate pe site-urile inspectoratelor școlare și pe paginile web ale Ministerului Educației și Cercetării: www.edu.ro și http://educatiacontinua.edu.ro", a informat Ministerul Educației.

Totodată, pentru a veni în sprijinul elevilor și al cadrelor didactice, consilierii școlari vor participa și la orele de dirigenție, a mai precizat sursa citată.

Complementar,  fiecare centru județean va va organiza și sesiuni on-line pentru profesorii diriginți, dar și pentru părinți, având ca scop o mai bună gestionare a diferitelor situații cu care ei se pot confrunta în această perioadă.

 

Sursa foto: viata-libera.ro

 

Image