În școlile din județ sunt 16 mediatori școlari, iar alți trei vor fi angajați în perioada următoare. Rețeaua din Prahova este formată din aproximativ 600 de unități de învățământ, din care o treime cu personalitate juridică, iar restul reprezintă structuri ale celor din prima categorie.
Directori și mediatori din 19 unități de învățământ au participat, joi, la o întâlnire de lucru organizată de Inspectoratul Școlar Județean Prahova, pe tema problemelor de ordin administrativ referitoare la desfășurarea activității mediatorilor.
“În prezent, mediatorii școlari își desfășoară activitatea în 16 unități de învățământ, urmând ca, în următoarele săptămâni, să mai fie angajați încă trei.
Conform ordinului amintit, principala responsabilitate a mediatorului școlar este de a sprijini participarea tuturor copiilor din comunitate la învățământul general obligatoriu, încurajând implicarea părinților în educația copiilor si în viața scolii si facilitând colaborarea dintre familie – comunitate – scoală”, au precizat reprezentanții ISJ Prahova.
Printre atribuțiile unui mediator școlar se numără facilitarea dialogului școală – familie – comunitate; contribuția la menținerea și dezvoltarea încrederii și a respectului față de școală în comunitate și a respectului școlii față de comunitate; monitorizarea copiilor de vârstă preșcolară din comunitate care nu sunt înscriși la grădiniță si sprijinirea familiei/susținătorilor legali ai copilului în demersurile necesare pentru înscrierea acestora în învățământul preșcolar; monitorizarea copiilor de vârstă școlară, din circumscripția școlară, care nu au fost înscriși niciodată la școală, propunând conducerii școlii soluții optime pentru recuperarea lor și facilitând accesul acestora la programele alternative de învățământ (înscrierea în învățământul de masă la cursuri de zi sau la cursuri cu frecvență redusă, includerea în programul “A doua șansă” etc.).
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Sursa foto: econsiliere.blogspot.com