Inspectoratul Școlar Județean Prahova a anunțat că, în anul școlar 2021 – 2022, la Florești vor funcționa trei clase pregătitoare, cu un total de 49 de locuri.
37 de locuri au fost aprobate pentru cele două clase de la Școala Gimnazială Florești, iar alte 12 pentru școala din satul Cătina.
Cererile de înscriere la clasa pregătitoare vor putea fi depuse în perioada 29 martie – 28 aprilie.
Metodologia precizează că “părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani până la data de 31 august 2021, inclusiv, au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, în conformitate cu prevederile legii și ale prezentei metodologii”, iar “procesul de înscriere în învățământul primar nu este condiționat de frecventarea grupei mari a învățământului preșcolar.”
Potrivit aceluiași document, “părinții ai căror copii împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2021, inclusiv, pot să își înscrie copiii în învățământul primar, în clasa pregătitoare, dacă nivelul lor de dezvoltare este corespunzător”. În aceste situații, pentru copiii care au frecventat grădinița, înscrierea în clasa pregătitoare se face la solicitarea scrisă a părinților, în baza recomandării eliberate de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar.
Evaluarea psihosomatică prin centrele județene de resurse și asistență educațională va fi făcută numai în cazul copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 septembrie - 31 decembrie 2021 care nu au mers la grădiniță și pe care părinții doresc să-i înscrie în clasa pregătitoare.
Metodologica înscrierii în învățământul primar poate fi consultată AICI.
Calendarul înscrierii în învățământul primar poate fi consultat AICI.