ÎNSCRIEREA ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR. Calendarul complet, publicat în Monitorul Oficial. Cum se va face înscrierea copiilor care împlinesc 6 ani după 1 septembrie

înscrierea în învățământul primar
{modulepos fbgo} {modulepos articol-top}

Calendarul înscrierii în învățământul primarul, în anul școlar 2023 – 2024, a fost publicat în Monitorul Oficial. Așa cum Ministerul Educației anunțase deja, dosarele vor putea fi depuse începând din 3 mai. Până pe 30 martie trebuie afișate, însă, circumscripțiile școlare. Documentul face referire la ambele etape ale înscrierii, dar și la condițiile în care pot fi primiți, în clasa pregătitoare, copiii care împlinesc 6 ani după data de 1 septembrie 2023.

Fiecare unitate de învățământ care va avea clasă pregătitoare, dar și inspectoratele școlare județene, trebuie să afișeze circumscripțiile școlare, până la finalul acestei luni. De asemenea, unitățile de învățământ trebuie să public informațiile specifice, inclusiv legate, de exemplu, de posibilitatea organizării unui program tip “Școală după școală”.

Din documentul publicat în Monitorul Oficial reiese că la clasa pregătitoare vor putea fi înscriși copiii care împlinesc 6 ani până la 31 august, inclusiv. Pentru cei care ajung la această vârstă după 1 septembrie, părinții trebuie să solicite grădiniței recomandarea de înscriere în clasa pregătitoare. Aceasta va fi emisă până cel târziu pe 26 aprilie. Excpeție fac copiii care nu au fost la grădiniță sau reveniți din străinătate, care vor trebui evaluați în cadrul centrelor Județene de Asistență Psihopedagogică.

Dosarele de înscriere, în cadrul primei etape, vor fi depuse în perioada 3-18 mai, iar pe 31 mai unitățile de învățământ și inspectoratele școlare trebuie să afișeze listele candidaților înmatriculați și să anunțe situația locurilor rămase libere.

Din ordinul semnat de  ministrul Educației reiese că vor fi aplicate prevederile metodologiei valabile anul trecut, prin urmare prioritate vor avea copiii care provin din circumscripția fiecărei unități de învățământ.

A doua etapă de înscriere se va derula pe parcursul lunii iunie. Totuși, în prima săptămână din septembrie, va avea loc o nouă centralizarea, în vederea soluționării, a cererilor părinților/tutorilor legal instituiți/reprezentanților legali ai copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățământ. Până pe 8 septembrie, inspectoratele școlare trebuie să rezolve toate situații referitoare la înscrierea în învățământul primar.

Calendarul înscrierii în învățământul primar în anul școlar 2023 – 2024

 

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

 

{modulepos articol-bottom}