Primăria Blejoi a anunțat, marți, că rata de infectare la nivelul comunei a trecut de 2 la mia de locuitori, prin urmare în unitățile de învățământ s-a trecut la Scenariul 2.
"Din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus, incidența fiind de 2,08 la fiecare mie de locuitori, s-a decis ca școlile să treacă în scenariul galben. Preșcolarii, elevii claselor primare și cei din clasa a opta vor veni la școală ca până acum, iar ceilalți vor trece în sistemul hibrid - jumătate dintre elevi la școală, cealaltă jumătate va face cursuri online.Vă rugăm să respectați măsurile de protecție și să purtați masca și în spațiile deschise. E pentru siguranța noastră și a copiilor noștri" este mesajul transmis de reprezentanții autorităților locale.