Ștefan Savu (CNILC Ploiești), cel mai cel dintre olimpicii la Informatică din acest an

ștefan savu
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Ploieșteanul Ștefan Savu și-a completat palmaresul cu o nouă performanță, obținută zilele trecute la Concursul Național “Urmașii lui Moisil”, organizat la Botoșani și la care au luat parte 79 de elevi cu cele mai mari punctaje la olimpiadele județene de Informatică din acest an.

 

Elev în clasa a IX-a la Colegiul Național “Ion Luca Caragiale” Ploiești, Ștefan are deja o colecție impresionantă de premii. Iar de sâmbătă, este și campionul concursului “Urmașii lui Moisil”, titlu care l-a transformat în cel mai cel dintre olimpicii la Informatică din acest an.

Potrivit botosaninews.ro, ploieșteanul a reușit această performanță rezolvând perfect subiectele și asta în numai o oră.

“Ediția actuală a concursului a fost și un ultim test pentru cei mai buni dintre elevii pasionați de informatică, înainte de olimpiada națională care va începe pe 1 aprilie. Trofeul a fost câștigat de un elev olimpic internațional ce a confirmat și de această dată și care va atinge rezultate remarcabile în anii ce vor veni, cu siguranță”, a declarat, pentru sursa citată, Daniela Nour, inspectorul școlar pentru Informatică din cadrul ISJ Botoșani.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!

 

 

Image