Muzeul Omului, îmbrăcat în haine noi, a avut în această săptămână o intensă activitate educativă, pentru că multe şcoli prahovene au dorit să-şi desfăşoare activităţile din săptămâna „Şcoala altfel” la sediul celui mai modern muzeu din Ploieşti.
„În aceste zile au fost lecţii şi vizite mult mai multe din partea şcolilor, dar vom avea lecţii şi în afara acestei perioade, sunt deja programări până la vacanţa de vară, în luna iunie, care se ţin în toate cele şase secţii din judeţ ale Muzeului de Ştiinţele Naturii Prahova”, ne-a declarat dr. Emilia Iancu, directorul muzeului.
La lecţiile susţinute de specialiştii muzeului au participat în jur de 30 de şcoli şi grădiniţe, iar temele abordate au fost dintre cele mai diverse: Lecţiile de microscopie, Corpul omenesc, Lumea cristalelor, Concert în pădure, Curiozităţi în lumea moluştelor, Simţurile, De la plante la droguri, Cum să mănânc sănătos – despre fructe, Mediile de viaţă, Clonarea – repere generale, Cum să trăim sănătos, Copacul - alcătuire,tipuri, foloase, Minunile naturii, Alimentaţia raţională, Pietre semipreţioase, Pisica – legende şi superstiţii, Tipuri de relief, Păsările călătoare, Hărnicuţele albine, Programul Plantează un copac pentru viaţă, Animale protejate, Omul şi natura. Şcolile sunt familiarizate cu o paletă largă de activităţi desfăşurate la muzeu tot timpul anului.
Putem considera că, din punct de vedere al vizitatorilor, Muezul Omului a devenit muzeu naţional, datorită unicităţii sale şi a modului modern de prezentare. „Există tot felul de muzee, dar un muzeu dedicat omului există numai la Paris. De când s-a redeschis secţia Muzeul Omului, numărul de vizitatori este din ce în ce mai mare, pe zi ce trece. S-a auzit despre acest muzeu şi avem foarte multe grupuri din diferite zone ale ţării, de la Galaţi, Buzău, Focşani, Bucureşti, ceea ce ne bucură foarte mult”, a precizat Emilia Iancu.
Roxana Manolache