Asociații de elevi din mai multe județe au anunțat că intră în grevă japoneză, în săptămâna 10 – 16 ianuarie, în semn de protest față de tăierea burselor școlare.
Anunțul a fost făcut de Asociația Elevilor din Constanța, care protestează alături de Asociaţia Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociaţia Elevilor din Bucureşti şi Ilfov (AEBI), Asociaţia Elevilor din Bacău (AEBc), Asociaţia Elevilor din Maramureş (AEM) şi Asociaţia Elevilor din Timiş (AETM).
Elevii vor purta pe braţ o banderolă albă, în timpul orelor de curs, pentru a protesta faţă de "modificarea abuzivă" a criteriilor de acordare a burselor.
"Luni, 10 ianuarie, elevii din multiple licee din 6 judeţe ale ţării au pornit o grevă japoneză faţă de schimbările criteriilor de acordare a burselor. Astfel, elevii vor purta în următoarea săptămână, pe durata orelor de curs, la braţ, o banderolă albă, pentru a protesta faţă de modificarea abuzivă a criteriilor de acordare a burselor", se arată într-un comunicat de presă transmis de AEC.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat, ieri, că în anul 2022 vor beneficia de burse 660.000 de elevi, iar aceste burse vor fi împărţite în şase categorii - de performanţă (500 de lei), de merit 200 de lei, de studiu (150 de lei), sociale (200 de lei), profesionale (200 de lei) şi bursa "Bani de liceu" (250 de lei).
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!