Fetița Ioanei Lupașcu, pianista care s-a stins săptămâna trecută, va fi crescută de actrița Daniela Nane

ioana lupașcu s-a stins
Sursa foto: Daniela Nane
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Actrița Daniela Nane a anunțat că va fi cea care va avea grijă de fetița bunei sale prietene, pianista Ioana Lupașcu, rămasă orfană săptămâna trecută, după ce mama ei, solistă concertistă la Filarmonica "Paul Constantinescu" din Ploiești, s-a stins, doborâtă de o boală necruțătoare, la numai 45 de ani.

"Prieteni, fetița Ioanei Maria Lupașcu va rămâne cu mine. Nu e singură pe lume, cum s-a spus, are niște verișoare și nepoate de gradul 4-5, cu care va ține legătura, a apărut și un frate vitreg, de 19 ani, pe care tocmai l-a cunoscut.

Am văzut postări cu contul meu de ONG către oameni care ar vrea să ajute. Evident că banii sunt bineveniți întotdeauna, dar trebuie să știți că situația nu e disperată și avem încredere că Bunul Dumnezeu va rândui.

Trebuie să ne adaptăm la noua viață, să rezolvăm cu actele în instanță, să găsim un apartament în care să locuim împreună, într-o zonă mai aproape de restul familiei mele, astea sunt acum prioritățile. Ne adunăm un pic și le așezăm pe toate. Vă mulțumim din suflet pentru susținere!", a transmis Daniela Nane, într-o postare pe pagina ei de Facebook.

Actrița va prelua tutela fetei de 13 ani a artistei.

 

Image