Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova a publicat bilanțul controalelor în centrele rezidențiale de pe raza județului, verificări derulate săptămâna trecută în colaborare cu mai multe instituții, în cadrul unei campanii naționale demarate în urma anchetei privind "azilele groazei" descoperite în județul Ilfov. Într-un singur caz a fost dispusă oprirea temporară a funcționării, măsură care a vizat doar blocul alimentar al centrului respectiv.
CJPC Prahova a anunțat că a verificat 57 de operatori economici din județ, în timpul campaniei privind centrele rezidențiale. "Pentru neregulile constatate au fost aplicate următoarele sancțiuni:
- 25 amenzi, în valoare totală de 265.000 lei;
- 64 avertismente;
- oprirea temporară a prestării de servicii pentru blocul alimentar, până la remedierea deficiențelor la Asociația ST JOHANN;
- au fost oprite definitiv și retrase din circuitul consumului uman produse alimentare în valoare de peste 500 lei", precizează un comunicat al comisarilor de la Protecția Consumatorilor, cu mențiunea că pentru deficiențele constatate au fost dispuse centrelor rezidențiale termene de remediere.
FOTO 📸 Primele imagini din timpul controalelor la centre rezidențiale. Protecția Consumatorilor cere închiderea a cinci unități din Regiunea Sud-Muntenia
"Dintre deficiențele constatate menționăm:
- folosirea de materii prime cu data durabilității minimale depășită la Asociația ST JOHANN, Centrul de recuperare și îngrijire medicală Sf Lucia SRL;
- folosirea de materii prime care nu erau însoţite de eticheta de produs de unde să rezulte principalele elemente de identificare şi caracterizare, schimbarea stării termice a materiilor prime utilizate la preparatele culinare la Asociaţia ST JOHANN Surani, Asociaţia Casa Speranţei Câmpina, Centrul de recuperare și îngrijire medicală Sf Lucia SRL;
- lăzi frigorifice neigienizate, cu depuneri de gheaţă şi resturi alimentare la CENTRUL ÎNGRIJIRE ŞI ASISTENŢĂ PENTRU PERSOANE ADULTE CU HANDICAP Liliesti-Baicoi, AŞ Vivere SRL, CASA BUNICILOR SRL;
- ustensile de bucătărie neprofesionale la Amâna Turism Câmpina, Asociaţia ST JOHANN Surani, SC Lotus Medical Care SRL;
- lipsă informare în lista meniu a ingredientelor preparatelor culinare, substanțe alergene conținute și a declarației nutriționale la SC Lotus Medical Care SRL, ASOCIAŢIA PRO VITA Casa de tip familial Sf Ciprian, Asociaţia Pro Vita Pentru Născuţi Şi Nenăscuţi - Casa De Tip Familial " Rizanesti Modul I ", DGASCP PRAHOVA Complex servicii comunitare Fântânele, Fundația suflet pentru suflet - Casa de copii Sf Ana, Centrul De Asistenta Persoane Adulte Cu Dizabilităţi Urlaţi, Centrul de Îngrijire pentru persoane vârstnice Fundația Vatra Neamului, Centrul de Îngrijire şi Asistenţă pentru persoane Adulte cu Dizabilităţi Fundaţia Nane, Centrul de asistente persoane adulte cu dizabilităţi Cireşarii Ploieşti, Administrația Serviciilor Sociale Comunitare Ploieşti, Organizaţia Umanitară Concordia -Centrul Rezidenţial Pentru Tineri "Casa Abraham" Și Centrul De Tranzit Concordia;
- grad ridicat de uzură al mobilierului la ONG Concordia Casa de tip familial EVA, Centrul de Îngrijire pentru persoane vârstnice Fundația Vatra Neamului, Asociaţia Casa Toma Breaza;
- paviment depreciat sau murdar la Asociaţia Sindrom Down Câmpina, Sc Sanotour Consulting SRL, Centrul Îngrijire Şi Asistenţă Pentru Persoane Adulte Cu Handicap Liliesti-Baicoi;
- pereţi care prezentau pete sau vopsea lavabilă exfoliată necesitând lucrări de igienizare la Asociaţia Casa Toma Breaza, Centrul De Reabilitare Neuropsihiatrica Pentru Persoane Adulte Cu Handicap – DGASPC PH FLOREŞTI, Centrul de Îngrijire și Terapie Ocupaționale pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlaţi, Asociaţia Casa Toma Breaza;
- saltele fără huse de protecție sau uzate la Asociaţia Pro Vita Sfântul Brancoveanu, SC Lotus Medical Care SRL, DGASPC Centru Abilitare Şi Reabilitare Pentru Persoane Adulte Cu Dizabilităţi - Sat Tătărani, Com Poienarii Burchii, DGASCP PRAHOVA Complex servicii comunitare Fântânele, Centrul de Îngrijire pentru persoane vârstnice Fundația Vatra Neamului, Centrul de Îngrijire și Terapie Ocupaționale pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlaţi, Organizaţia Umanitară Concordia -Centrul Rezidenţial Pentru Tineri "Casa Abraham" Și Centrul De Tranzit Concordia, Asociaţia Sf Muceniţa Eugenia, Centrul Rezidenţial de Asistenta şi Reintegrare Socială a Persoanelor fără Adăpost Campina, AŞ Vivere SRL, Amâna Turism SRL, Centrul De Tip Familial Secăria - DGASPC PH, ONG Concordia Casa de tip familial Elisabeth, ONG Concordia Casa de tip familial Caroline, ONG Concordia Casa de tip familial EVA;
- lenjerie uzată, iar în unele situații ruptă şi patată la Centrul De Reabilitare Neuropsihiatrica Pentru Persoane Adulte Cu Handicap – DGASPC PH FLOREŞTI;
- calorifere ruginite la SC SANOTOUR CONSULTING SRL, Centrul de Îngrijire și Terapie Ocupaționale pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlaţi, Unitatea De Asistenta Medico Socială Boldeşti Scăieni, Centrul Rezidenţial de Asistenta şi Reintegrare Socială a Persoanelor fără Adăpost Câmpina, AŞ Vivere SRL, Centru De Abilitare Şi Reabilitare Pentru Persoane Adulte Cu Dizabilităţi Câmpina, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihică pt Persoane Adulte cu Handicap Nedelea, ONG Concordia Casa de tip familial Caroline, ONG Concordia Casa de tip familial EVA, ;
- băi neigienizate corespunzător, cu infiltrații în tavan la ONG Concordia Casa de tip familial Elisabeth, ONG Concordia Casa de tip familial Caroline, Asociaţia ST JOHANN, Centrul De Reabilitare Neuropsihiatrica Pentru Persoane Adulte Cu Handicap – DGASPC PH FLOREŞTI, Casa Bunicilor SRL, Centrul de Îngrijire pentru persoane vârstnice Fundația Vatra Neamului, Centrul Rezidenţial de Asistenta şi Reintegrare Socială a Persoanelor fără Adăpost Câmpina, Asociaţia Casa Toma Breaza, ,
- obiecte sanitare neigenizate, degradate, cu depuneri de calcar şi rugină la UNITATEA DE ASISTENTA MEDICO SOCIALĂ Băicoi, Centrul de Îngrijire pentru persoane vârstnice Fundația Vatra Neamului,
- lipsă covorașe antiderapante Centru De Abilitare Şi Reabilitare Pentru Persoane Adulte Cu Dizabilităţi Campina, Unitatea De Asistenta Medico Socială Boldeşti Scăieni, Centrul De Tip Familial Secăria, Centru De Abilitare Şi Reabilitare Pentru Persoane Adulte Cu Dizabilităţi Câmpina, SC Sanotour Consulting SRL, Asociaţia St Johann, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică pt Persoane Adulte cu Handicap, Centrul de Îngrijire pentru persoane vârstnice Fundația Vatra Neamului, Centrul de Îngrijire și Terapie Ocupaționale pentru Persoane Adulte cu Handicap Urlaţi;
- lipsă autorizație emisă de DSP, DSVSA, deficienţe sancţionate de instituţiile emitente la Centrul De Reabilitare Neuropsihiatrica Pentru Persoane Adulte Cu Handicap – DGASPC PH FLOREŞTI, Asociaţia ST JOHANN, Manor Senior SRL;
- neafișare preţuri practicate pentru serviciile oferite la AŞ Vivere SRL
- clauze abuzive în contract referitor la recomandarea furnizorilor de servicii funerare şi modalitatea de restituire plăți făcute în caz de deces la Casa Bunicilor SRL Sinaia" sunt neregulile identificat de comisarii de la Protecția Consumatorilor, în centrele rezidențiale din Prahova.