Printre prahovenii vizitați, în prag de Crăciun, de pompierii prahoveni se numără și o familie din comuna prahoveană Telega. Salvatorii și-au amintit de cazul oamenilor lăsați pe drumuri de un incendiu care le-a cuprins locuința acum două luni. I-au vizitat pentru a le face o mică bucurie, de Sărbători, și totodată lansează un apel către cei care îi pot ajuta să-și reconstruiască locuința.
"Colegii din cadrul Detașamentului de Pompieri Câmpina au ajuns în aceasta dimineață la o familie din localitatea Telega, la care au intervenit un acest an pentru stingerea unui incendiu. Au doi copilași și mare nevoie sa își reconstruiască locuința" este mesajul lansat de pompieri.
Două case au luat foc, luni după-amiază, la Telega și la Brazi. Opt echipaje ISU mobilizate pentru intervențiile derulate aproape simultan
Casa familiei a fost distrusă de un incendiu violent, în luna octombrie. Cinci echipaje ISU Prahova au fost mobilizate atunci la fața locului, dar salvatorii nu au mai reușit să salveze mare lucru, așa că proprietarii, care au scăpat nevătămați, au rămas fără nimic și se luptă, acum, să-și reconstruiască locuința și să-și asigure strictul necesar.
FOTO 📸 Pompierii l-au ajutat pe Moș Crăciun și au împărțit daruri pentru 23 de copii de pe Valea Prahovei și de pe Valea Doftanei