FSLI: Edusal nu permite calcularea creșterii salariale pentru educatoarele care predau în regim simultan (DOCUMENT)

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

FSLI a transmis Ministerului Educației o adresă oficială prin care cere inițierea demersurilor astfel încât educatoarele care predau în regim simultan să poată fi plătite conform legii.

"Începând  cu anul școlar 2017 - 2018 cadrele didactice încadrate pe funcția didactică de educator/educatoare, institutor/institutoare, profesor pentru învățământ preșcolar, care asigură predarea simultană la 2 sau 3 grupe din învățământul preșcolar au dreptul la o creștere a salariului de bază deținut, în raport cu numărul de grupe la care asigură predarea simultană. Cu toate acestea, aplicația Edusal nu permite plata acestei creșteri salariale pentru cadrele didactice care asigură predarea simultană la grupe de învățământ preșcolar, întrucât Direcția Generală Economică din cadrul Ministerului Educației Naționale nu vrea să respecte prevederile Legii cadru nr. 153/2017", se arată în adresa transmisă de sindicaliști.

Potrivit reglementărilor în vigoare, citate în aceeași adresă, personalul didactic care asigură predarea simultană la 2 până la 5 clase de elevi/ grupe primește o majorare a salariului de bază cuprinsă între 7% și 20%, în funcție de numărul de clase / grupe.

 

Image