Anunţul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al guvernului Mihai Constantin, care a precizat că banii pentru Ministerul Sănătăţii vin din credite de angajament şi din fondul de rezervă aflat la dispoziţia executivului.
Concret, bugetul Ministerului Sănătății a fost suplimentat cu peste 875 milioane lei credite de angajament și cu peste 241,6 milioane lei credite bugetare din fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2024. Banii vor fi utilizați pentru continuarea derulării sub-programului de radioterapie a bolnavilor cu afecțiuni oncologice, a programului național de supleere a funcției renale la bolnavii cu insuficiența renală cronică și a programului național de diabet zaharat.
Proiect de peste 2 milioane de euro pentru construirea unui bloc cu locuințe destinate angajaților de la Pediatrie și Schuller. ANL a lansat procedura de achiziție
Totodată, din fondurile aprobate joi, se vor acorda vouchere de vacanță pentru personalul încadrat în unitățile sanitare publice, precum și în cele care au ca asociat unic unitățile administrativ-teritoriale aflate în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate.