Guvernul României a aprobat, prin ordonanță de urgență, modificarea și completarea Legii 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Începând cu 1 ianuarie 2025 se introduce o indemnizație lunară de solidaritate pentru persoanele cu handicap vizual grav, handicap grav și handicap accentuat care au și calitatea de pensionar pentru limita de vârstă, a comunicat purtătorul de cuvânt al guvernului, Mihai Constantin.
Cuantumul indemnizației de solidaritate va fi stabilit prin raportare la cuantumul pensiei pentru limite de vârste aflat în plată și va fi majorat anual în luna ianuarie cu procentul de majorare al indicatorului social de referință ISR, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut. Actul normativ elaborat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și aprobat de Guvern în ședința de joi prevede și acordarea unui punct de sprijin pentru persoanele cu handicap vizual grav, pentru persoanele cu handicap grav și handicap accentuat care după data de 1 ianuarie 2025 vor dobândi calitatea de pensionar. Astfel, un punct de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiții de handicap vizual grav și handicap grav - 0,5 puncte de sprijin pentru fiecare an de stagiu de cotizare contributiv realizat în condiţii de handicap accentuat. Valoarea acestui punct de sprijin reprezintă 0,125 din acel indice de referință ISR. Noile prestații sociale vor fi acordate de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, pe baza informațiilor furnizate de Casa Națională de Pensii Publice.
Pensiile militare vor fi indexate în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie. Legea necesită acum doar votul Senatului
Pentru a consolida incluziunea persoanelor cu dizabilități, actul normativ aprobat de Guvern instituie obligația angajatorilor de a dovedi că au solicitat sprijinul organizațiilor reprezentative pentru încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități.