Rata şomajului în România după primele nouă luni ale anului este de 3,14%.
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă informează că, la sfârşitul lunii septembrie 2024, rata şomajului înregistrată la nivel naţional a fost de 3,14%. Numărul total al şomerilor era de 250.305 persoane, din care 20% - şomeri indemnizaţi.
Pe medii de rezidenţă, se arată că 68.003 şomeri provin din mediul urban şi 182.302 şomeri provin din mediul rural. Numărul şomerilor femei la 30 septembrie 2024 era de 117.906 persoane, în timp ce numărul şomerilor bărbaţi era de 132.399 de persoane. Cei mai mulţi şomeri aveau între 40 – 49 de ani (63.375), urmaţi de cei cu vârsta peste 55 de ani (56.457), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (13.741), se arată în comunicatul ANOFM.
Peste 70.000 de şomeri angajaţi în 2024, datorită subvenţiilor oferite angajatorilor
Referitor la structura şomajului după nivelul de instruire, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar au o pondere însemnată în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele ANOFM (31,23%). Şomerii cu nivel de instruire gimnazial reprezintă 33,56% din totalul şomerilor înregistraţi, iar cei cu studii universitare – 4,58%.