Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești lansează, în această primăvară, propriul mărțișor. Este vorba despre un card cadou care-i va asigura destinatarului intrări la spectacolele programate aici.
„În această primăvară, le puteți dărui persoanelor speciale din viața dumneavoastră un altfel de mărțișor: o experiență de neuitat în lumea teatrului, prin intermediul unui card cadou. Un mărțișor cultural prin care le oferiți celor dragi posibilitatea de a alege spectacolul dorit din repertoriul secțiilor Dramă și revistă ale Teatrului Toma Caragiu”, au anunțat reprezentanții instituției.
Cardurile vor fi puse în vânzare începând de luni, 12 februarie, la Agenția teatrală din str. Mihail Kogălniceanu nr. 1.
Prețul unui astfel de card va fi de 120 de lei, echivalentul a patru intrări. Cardul va fi valabil până la finalul acestei stagiuni.
Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești pregătește un nou spectacol