Mesajul unui dascăl din Brăila, pentru profesoara înjunghiată la Colegiul "Spiru Haret": "Vă cer iertare pentru că tot ce știm să facem mai bine este să tăcem și să ne plecăm ochii"

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Cazul profesoarei înjunghiate la Ploiești, de un fost elev, chiar în fața cancelariei, a revoltat o țară întreagă. Înaintea tuturor au luat atitudine colegii de breaslă care au realizat că în locul femeii agresate la Colegiul "Spiru Haret", În școală, în plină zi, putea fi oricare dintre ei sau vreun elev.

Unul dintre mesajele către profesoara din Ploiești vine de la un dascăl din Brăila. În textul denumit "Scrisoare către un profesor înjunghiat", cadrul didactic își cere iertare de la colega sa, sancționând lipsa de reacție a opiniei publice față de situații care au permis să se ajungă la un caz atât de grav.

Citiți și:  Mesajul unei profesoare din "Spiru Haret", după ce o colegă a fost înjunghiată în liceu: "Toţi suntem traumatizaţi de ce am trăit"

"Doamnă profesor A.A., vă doresc multă sănătate și sper din tot sufletul să fiți din nou bine, cât mai curând... Vă cer iertare pentru că ne-a durut așa de puțin pe noi, colegii, părinții, elevii, rana dumneavoastră! Vă cer iertare pentru că tot ce știm să facem mai bine este să tăcem și să ne plecăm ochii! Vă cer iertare pentru că nu suntem la poarta spitalului în care ați fost operată încercând să aflăm vești despre starea dumneavoastră de sănătate! Aud cu tristețe că vă încearcă dureri mari și că vă pândesc încă riscuri majore... Vă cer iertare pentru fiecare secundă de suferință și pentru că ați fost ”profesor de serviciu” în ziua aceea fatidică... Locul profesorului este la catedră. Profesorul nu e paznic. Profesorul nu e jandarm. Medicul face de gardă îngrijindu-și pacienții, el nu face ”de serviciu” păzind holurile spitalelor. Inginerul își vede de treaba pentru care s-a pregătit, nu stă de pază la intrarea în fabrică. Singur, profesorul trebuie să facă de toate... Vă cer iertare, doamna profesor, pentru că n-am învățat nimic din lecția sângelui scurs la intrarea în cancelarie! Vă cer iertare și vă rog să vă faceți bine! Poate că atunci când veți putea dumneavoastră să stați în picioare și să-i priviți în ochi, li se va face rușine. Ni se va face rușine. Școala ar trebui să fie un spațiu privilegiat. Un loc al tinereții fără bătrânețe, al luminii și al bucuriei de a spori, zi de zi, întru minte și trup. Din păcate, din ce în ce mai mult, școala devine un câmp minat. Un teritoriu nesigur. Doamna profesor, iertați-ne... Iertați-ne pentru că uităm prea repede. Pentru că nu empatizăm. Pentru că suntem individualiști și gâtuiți de frici ridicole. Pentru că scaunele sunt mai importante decât oamenii. Pentru că ne rinocerizăm. Pentru că nu pricepem că într-o secundă sau mai puțin se poate trece granița dintre viață și moarte. Pentru că mereu suntem convinși că răul i se întâmplă doar celuilalt. Vă rog să vă faceți bine, doamna profesor... Poate că măcar de cicatricile dumneavoastră le va fi rușine... Poate... Vă doresc ocrotire și sănătate! Multă!", i-a scris Adriana Bogatu profesoarei din Ploiești, prin intermediul unei rețele de socializare.

Citiți și: Conducerea Colegiului "Spiru Haret" vrea să implementeze noi măsuri, după ce o profesoară a fost înjunghiată în fața cancelariei

 

Image