Secțiile din Filipeștii de Târg, Vălenii de Munte și Valea Călugărească au pregătit activități speciale de Ziua Universală a Iei, pe care o vor celebra punând în valoare tradițiile și obiceiurile românești.
“Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Prahova și secțiile sale din județ vă invită să sărbătorim împreună Ziua Universală a Iei, în semn de profund respect pentru tradițiile și obiceiurile populare românești. Evenimentul va avea loc în perioada 23-24 iunie 2023, și aduce în prim-plan o serie de activități dedicate promovării portului popular românesc și a culturii tradiționale.
Una dintre secțiile muzeului, Muzeul «Conacul Pană Filipescu» din Filipeștii de Târg, va găzdui în data de 23 iunie 2023, începând cu ora 18:00, evenimentul intitulat «Ecoul tricolor al portului și datinilor străvechi», ediția a VII-a. În colaborare cu Primăria Filipeștii de Târg, acest spectacol va beneficia de participarea Ansamblului «Marama» al Școlii Gimnaziale Filipeștii de Târg, sub îndrumarea instructorului Nicolae Chiriță și acompaniat de acordeonistul Marian Iorga. Alți invitați speciali vor fi Grupul Folcloric «Florile Muntenești» din Brătășanca, coordonat de profesoara Ana Maria Ilinca, Grupul vocal instrumental «Balkanic Kids» din Măgureni, sub îndrumarea profesorului Andrei Anghelescu, Ansamblul popular «Mlădițe Nedelene» din Nedelea, coordonat de Maria Popescu, Grupul vocal «Anotimpul Fanteziei» coordonat de Ciprian Miftode și Grupul vocal «Mugurașii» din Ariceștii Rahtivani, sub îndrumarea profesoarei Ana Maria Ilinca.
Muzeul Memorial «Nicolae Iorga» din Vălenii de Munte va sărbători Ziua Universală a Iei prin evenimentul intitulat «Portul popular românesc – Nicolae Iorga», care va fi organizat online în data de 24 iunie 2023. Activitatea va pune în valoare importanța portului tradițional românesc și legătura acestuia cu personalitatea remarcabilă a lui Nicolae Iorga.
Tot în data de 24 iunie 2023, Muzeul «Crama 1777» din Valea Călugărească va găzdui serata muzeală «Sânziene, flori deleac», începând cu ora 16:00. În cadrul acestui eveniment, Eduard George Zidaru și invitații săi vor oferi un moment artistic deosebit” este programul anunțat de reprezentanții Consiliului Județean Prahova.
Începând din 2013, annual, la 24 iunie este sărbătorită Ziua Universală a Iei (Ziua Iei), o iniţiativă a comunităţii online "La Blouse Roumaine", fondată de Andreea Tănăsescu (2012), care a propus ca această dată, când are loc sărbătoarea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul şi cea străveche a Sânzienelor şi Drăgaicei, să devină o zi dedicată cămășii tradiționale.
În iunie 2013, a avut loc prima ediţie cu tema "Sânzienele îmbracă Planeta în IE", care a și declanşat o adevărată mişcare culturală şi a readus în actualitate portul tradiţional românesc.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!