Nu ignoraţi semnele precoce de autism la copii! Diagnosticarea timpurie și începerea terapiilor cresc șansele de recuperare

semne autism
Sursa foto: HotNews.ro
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Semnele timpurii ale tulburărilor de spectru autist apar în primii doi ani de viață.

Un copil din 36 este afectat de o tulburare din spectrul autist, iar băieții sunt mai afectați decât fetele, potrivit datelor estimative ale Centrului American pentru Control și Prevenție, preluate de Hotnews.

Lipsa contactului vizual direct cu alte persoane, lipsa de reacție la vocea părintelui, la prezența acestuia, la stimulii din mediul înconjurător și absența plânsului sunt doar câteva dintre semnele precoce de autism. Unii copii au multe semne timpurii de autism, în timp ce alții, doar câteva. Semnele acestor tulburări apar în primii doi ani de viață.

Semnele pe care trebuie să le urmărească părinții la copii:

  1. Lipsa atenției comune, când copilul cu autism nu se poate focusa pe un obiect sau un eveniment împreună cu o altă persoană și nu se poate conecta cu ea;
  2. Întârzieri în dezvoltarea limbajului, verbal sau nonverbal. Bebelușii cu autism nu întorc capul atunci când aud vocea unei persoane, nu gânguresc, nu zâmbesc, sunt pasivi la stimulii din jur. Cei mai mari, folosesc cuvinte pentru obiecte înainte de a folosi cuvinte pentru oameni, nu vorbesc la fel de mult ca ceilalți copii, nu răspund atunci când sunt strigați pe nume. Comparativ cu ceilalți copii, cei cu autism repetă ceea ce aud o perioadă mai lungă de timp. Ei pot repeta un dialog auzit într-un film sau alte conversații cu tonul pe care l-au auzit în acel moment;
  3. Comportament atipic, repetitive sau solitar, nefiind interesaşie de joaca  împreună cu părinții, „de-a cucu-bau” sau de jocurile imaginative precum hrănirea ursulețului. Pentru copiii mici cu autism rutina este foarte importantă și pot fi foarte supărați dacă în această rutină intervine vreo schimbare, oricât de mică. Ei preferă un mediu mereu același – aceeași mâncare, cu aceeași culoare și textură, aceleași haine, în fiecare zi;
  4. Regresie în etapele de dezvoltare, ceea ce înseamnă pierderea abilităților pe care le au.

Potrivit Serviciului Național de Sănătate din Regatul Unit, autismul la fete poate fi diferit comparativ cu al băieților. Unele fete cu autism pot ascunde semnele acestor tulburări prin copierea felului în care se comportă ceilalți copii, par să facă față mai bine provocărilor sociale și tind să aibă mai puține comportamente repetitive. Aceasta înseamnă că semnele pot fi mai greu de detectat, în ceea ce le privește.

Rezumând, semnele autismului la copiii mici pot include: evitarea contactului vizual, lipsa de răspuns atunci când sunt strigați pe nume, nu zâmbesc atunci când li se zâmbește, se supără foarte tare atunci când nu le place un anumit miros, gust sau sunet, au mișcări repetitive, nu vorbesc la fel de mult precum ceilalți copii, nu se joacă jocuri imaginative, repetă aceleași propoziții și fraze de foarte multe ori.

Tulburările de spectru autist se mențin pe durata întregii vieți și au un impact semnificativ asupra vieții copiilor și a familiilor acestora.

Diagnosticul precoce, făcut cu ajutorul medicului psihiatru specializat în îngrijirea copiilor, și inițierea de terapii intensive pot duce la rezultate bune pe termen lung. „Autismul nu este o boală, ci o stare bioneurologică. Un copil se naște cu anumite particularități biologice care se manifestă la nivel cerebral și comportamental.” spune dr. Monica Safer, medic primar neuropsihiatrie infantilă, medic primar pediatrie și doctor în știinte medicale.

 

Image