O nouă ediție a Târgului de Crăciun, la C. N. "I. L. Caragiale". Elevii vor vinde cadouri și decorațiuni confecționate de ei, iar banii îi vor dona școlii

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Târgul de Crăciun de la Colegiul Național "Ion Luca Caragiale" din Ploiești este, deja, un eveniment tradițional în unitatea de învățământ. Și în acest an, în Ajun de Moș Nicolae, elevii vor ocupa standurile special amenajate, unde vor comercializa daruri numai bune de pus în ghetuțe ori sub brad și decorațiuni de sezon, toate confecționate de ei.

Târgul va avea loc pe 5 decembrie, între orele 10.00 și 18.00, la sala de sport a Colegiului Național "Ion Luca Caragiale". Pe lângă produsele confecționate de elevi, la târg vor fi prezenți și mici producători, cu bijuterii handmade, decoraţiuni de Crăciun, cosmetice, costume tradiționale, dulciuri de sezon, iar un procent din vânzări va fi donat colegiului.

Tot în donații se vor transforma și banii strânși de elevi, din vânzarea decorațiunilor, iar sumele astfel strânse urmează să fie utilizate, așa cum s-a întâmplat și până acum, pentru susținerea proiectelor educaționale derulate la nivelul CNILC și pentru realizarea de mici investiții, în unitatea de învățământ, în vederea îmbunătățirii condițiilor de studiu.

Nu în ultimul rând, organizatorii și-au propus să strângă bani și din vânzarea biletelor de tombolă. Participanții au șansa să câștige premii constând în electronice și electrocasnice, gadget-uri, o excursie la munte, bilete la Therme, bilete la film, articole sportive și coșuri cu bunătăți. Dar, mai presus de toate, dacă veți trece pe la Târgul de Crăciun al CNILC, veți avea ocazia să le faceți o bucurie micuților care au lucrat decorațiunile, dacă ele vor fi pe placul dumneavoastră, și un mare bine unității de învățământ căreia îi veți putea oferi, astfel, o mică donație. 

 

Image