ORDONANTA AUSTERITATII Măsurile fiscale propuse de Guvern sunt discriminatorii, încalcă prevederile Codului administrativ și pot duce la blocarea activității, avetizează sindicaliștii din cadrul Institutului Național de Statistică.
Sindicatul din Institutul Național de Statistică București - SINSB, membru al Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie, critică proiectul ordonanței de urgență a Guvernului României privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, descentralizarea servicilor publice, disciplină economico-financiară, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, declarându-se în total dezacord cu măsurile propuse și cu modul „abrupt și lipsit de raționament” de implementare.
ORDONANTA AUSTERITATII Angajații de la Statistică reclamă că sunt puțini și prost plătiți în raport cu alți bugetari, avertizând că o eventuală reducere a posturilor ar risca să blocheze activitatea. Într-un comunicat transmis miercuri de FNSA, sindicaliștii susțin și că propunerea Executivului privind desființarea unor posturi de conducere, precum cel de șef de birou, contravine Codului administrativ, ei reclamând totodată și existența unor discriminări în privința acordării unor sporuri. Sindicaliștii vin și cu variante alternative pentru reducerea cheltuielilor statului, care încep cu eliminarea subvențiilor pentru partidele politice, reducerea posturilor de secretari și subsecretari de stat și reevaluarea politicilor de achiziții.
Sindicalistii din INS contesta asa-zisa ordonanta a austeritatii
„Eliminarea posturilor vacante poate duce la o blocare a activității Institutului Național de Statistică (INS) cât și a Direcțiilor Teritoriale de Statistică, ce funcționează în acest moment cu o supraîncarcare a salariaților existenți din cauza subdimensionării accelerate a resursei umane pe un fond remunerativ înjositor și discriminatoriu față de alte categorii profesionale. Gradul de complexitate al muncii în INS este întâlnit pe întreg parcursul cercetării statistice, inclusiv la nivel local, unde, alături de dificultatea colectării de date primare, există și problema realizării statisticilor teritoriale în condițiile în care expertiza statistică trebuie să fie păstrată la nivel superior și nu îngrădită prin măsuri politice iraționale”, au transmis sindicaliștii.
Aceștia reclamă și existența unor discriminări: „Referitor la pragul de 1.000 lei brut lunar pentru sporul de condiții vătămătoare facem precizarea că acesta deja este plafonat la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2018, iar în prezent ne aflăm deja într-o situație de discriminare întrucât sporul este plafonat pentru angajații existenți, în sumă fixă, spre deosebire de noii angajați pentru care se acordă, conform legii, în procent de 15% din salariul de bază”.
„Propunem eliminarea subvențiilor pentru partidele politice, reducerea funcțiilor de secretari de stat și subsecretari de stat cu 50%, eliminarea facilităților de cazare și a costurilor de transport pentru aceștia, cât și reevaluarea fondului pentru achiziții neesențiale”
(Sindicatul din Institutul Național de Statistică București – SINSB)
ORDONANTA AUSTERITATII „Referitor la măsura privind reducerea numărului de funcții de conducere de la 12% la 8% din totalul angajaților, desființarea funcției publice de șef birou și creșterea numărului de persoane din subordinea celor ce dețin funcții de conducere, considerăm că această măsură contravine prevederilor Codului Administrativ, aprobat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr. 57/2019 cu modificările și completările ulterioare. Totodată, măsura ar aduce atingere atât drepturilor acestor categorii de funcționari, drepturi câștigate deja de aceștia, cât și principiului stabilității din punct de vedere al activității INS”, mai transmis sindicaliștii din cadrul INS.
Protest al angajaților din penitenciare în fața sediilor PSD și PNL
„Propunem eliminarea subvențiilor pentru partidele politice, reducerea funcțiilor de secretari de stat și subsecretari de stat cu 50%, eliminarea facilităților de cazare și a costurilor de transport pentru aceștia, cât și reevaluarea fondului pentru achiziții neesențiale. Reiterăm în final că adoptarea unei Ordonanțe de Urgență a Guvernului României fără negociere cu partenerul social dovedește încă o dată dezinteresul guvernanților față de un drept fundamental al salariaților reprezentați de structurile sindicale”, se încheie comunicatul de presă.