Jocurile de noroc de tip slot-machine ar putea dispărea din România. Deputaţii au pregătit un proiect legislativ care modifică ordonanţa privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc şi vizează scoaterea "păcănelelor" din toate spaţiile în care există acum, inclusiv din unităţile Loteriei Române. Singura excepţie o vor constitui cazinourile, care vor putea deţine acest tip de jocuri.
"Din păcate, sunt foarte mulţi oameni care, în două-trei zile, îşi bagă tot salariul în aceste jocuri mecanice. Eu am fost preşedinte de club sportiv municipal şi am avut un handbalist care câştiga 2.200 de euro în municipiul Satu Mare, avea casă, masă, dar cheltuia toţi banii la «păcănele» şi după aia venea cu mâna întinsă şi cerea împrumut 10-20 de euro ca să poată trăi. Aceste jocuri de noroc acţionează ca un drog şi sunt foarte periculoase. În momentul de faţă, nu există, practic, nicio restricţie, oriunde pot apărea. În mare parte sunt în baruri, omul de rând acolo este obişnuit, în cartiere, în «bombe», barurile astea, din păcate, de acolo îşi iau câştigul, de la aceste «păcănele». Eu am văzut aparate în autogări, chiar şi în săli de sport", a declarat pentru ziarulring.ro deputatul Gabor Kereskenzi, unul dintre iniţiatorii proiectului de act normativ.
"Studiile internaţionale arată că aparatele de tip slot-machine prezintă cel mai ridicat risc de a dezvolta dependenţă. Consecinţele sociale şi psihologice ale dependenţei de joc sunt deosebit de grave, atât la nivelul persoanelor afectate, care se confruntă cu rate ridicate de suicid, cât şi la nivelul familiilor acestora", se arată în expunerea de motive a proiectului.