Autoritățile locale din Blejoi vor să-i acorde titlul de cetățean de onoare Biancăi Boeroiu după câștigarea, în acest an, a premiului Emmy, pentru machiaj. Prahoveanca a obținut distincția pentru activitatea desfășurată pe durata colaborării cu echipa serialului Netflix „Wednesday”.
Recent, make-up-artistul a făcut o vizită în localitatea localitatea natală, iar cu acest prilej a fost anunțată că va primi titlul de cetățean de onoare, „pentru performanța sa din arta cinematografică”, după cum a explicat primarul Adrian Dumitru.
„Primarul comunei a invitat-o la sediul instituției pe BIANCA BOEROIU, câștigătoare a premiului Emmy 2024 la secțiunea Makeup Artist pentru contribuția sa la serialul de mare succes „Wednesday”. În cadrul întâlnirii, primarul Dumitru i-a propus artistei să devină cetățean de onoare al comunei în care aceasta s-a născut și a crescut. Bianca Boeroiu a acceptat propunerea, astfel încât primarul va iniția un proiect de hotărâre în acest sens. Acesta va fi propus Consiliului Local Blejoi la următoarea ședință care va avea loc la sfârșitul lunii aprilie”, a anunțat Primăria Blejoi.
„Să nu uităm că un premiu Emmy este echivalentul Oscarului pentru producțiile TV de peste Ocean. Ar trebui să fim mândri că o locuitoare a comunei noastre a reușit să se impună într-o astfel de industrie” a spus primarul Adrian Dumitru.
Trei români care au făcut parte din echipa serialului Netflix "Wednesday" au obținut, anul acesta, premiul Emmy