Autorităţile ploieştene solicită fonduri de la Ministerul Dezvoltării, pentru realizarea mai multor locuinţe sociale, pe un teren pe care municipalitatea îl deţine în cartierul Bereasca, pe strada Lucernei. Primarul Adrian Dobre a anunţat că intenţia este de realizare a 17 unităţi locative, în clădiri cu trei sau patru apartamente, iar municipalitatea speră să obţină fondurile de la Ministerul Dezvoltării, care are un program naţional dedicat acestor categorii de lucrări.
Studiul de fezabilitate fusese aprobat de Consiliul Local Ploieşti la finalul lui 2018, iar Adrian Dobre a anunţat zilele acestea că proiectul a fost transmis către minister, având o valoare de 6 milioane de lei.
Noul cartier de locuinţe sociale ar urma să apară pe un teren deţinut de municipalitate pe strada Lucernei, iar proiectul actual prevede realizarea mai multor construcţii comune, care să găzduiască în total 17 familii cu probleme.
(Foto: arhivă)