Circa 900 de angajați ai Institutului Național de Statistică, de la nivel central și local, au declanșat luni un protest spontan, reclamând faptul că guvernanții au ignorat memorandumul privind salarizarea în acest sector de activitate. Bugetarii din domeniu amintesc că INS are un rol central în organizarea alegerilor și că 2024 programează nu mai puțin de patru tururi de scrutin.
Angajații Institutului Național de Statistică au declanșat luni un protest spontan, refuzând să își îndeplinească sarcinile de serviciu pentru o zi. Aproape 900 de salariați, din aparatul central și din teritoriu, și-au asumat prin semnătură acest demers, anunță Sindicatul din Institutul Național de Statistică București (SINSB), membru al Federației Naționale a Sindicatelor din Administrație, într-un comunicat transmis luni.
„Intenția de blocare a activității pentru cel puțin o zi este rezultatul ignorării de către decidenții politici a semnalelor trase de statisticieni în ultimii ani și reprezintă doar un avertisment al salariaților în contextul anului electoral 2024, când, fără aportul decisiv al INS, alegerile nu pot fi organizate”
Comunicat de presă SINSB
Oamenii cer măriri salariale și reclamă faptul că reprezentanții coaliției de guvernare au ignorat solicitările anterioare. Ei avertizează că protestul ar putea fi prelungit, sugerând că, nerezolvate la timp, aceste nemulțumiri ale angajaților INS ar putea duce și la boicotarea alegerilor programate anul viitor.
Aproape 900 de angajați ai INS au întrerupt luni activitatea
Această acțiune face parte dintr-o serie mai amplă de proteste derulate de angajații INS începând din 23 noiembrie.
„Astăzi, 11.12.2023, și-au declarat și asumat prin semnătura intenția de a nu-și îndeplini sarcinile de serviciu pentru o zi aproximativ 900 de persoane din cadrul INS aparat central și teritorial, în semn de protest față de nepunerea în aplicare a Memorandumului privind salarizarea în sistemul statistic. Precizăm că intenția de blocare a activității pentru cel puțin o zi este rezultatul ignorării de către decidenții politici a semnalelor trase de statisticieni în ultimii ani și reprezintă doar un avertisment al salariaților în contextul anului electoral 2024, când, fără aportul decisiv al INS, alegerile nu pot fi organizate. SINSB își declară suportul total pentru orice manifestare a nemulțumirilor statisticienilor”, se arată în comunicatul de presă transmis de Sindicatul din Institutul Național de Statistică București.
„Nu vom mai admite să fim mințiți! Solicităm pe această cale o întâlnire de urgență cu premierul Marcel Ciolacu”, se mai arată în comunicat.