Părinții vor putea sta cu copiii la creșă, în primele zile, pentru acomodarea celor mici

Părinții vor putea sta cu copiii la creșă, în primele zile, pentru acomodarea celor mici
Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Începând din acest an școlar 2021 - 2022, creșele devin parte a sistemului de educație, așa că au nevoie de un regulament special de funcționare. Documentul a fost aprobat în cea mai recentă ședință de Guvern și prevede inclusiv informații despre capacitatea grupelor, la fiecare vârstă, tipul de program, dar și faptul că micuții ar putea fi primiți și din primele luni de viață. O altă reglementare importantă se referă la măsurile menite să ajute copilul să se adapteze mai ușor la regimul de creșă.

Conform grupelor de vârstă, numărul copiilor la grupa de antepreșcolari este: a) în medie 7 copii, dar nu mai puțin de 5 și nu mai mult de 9, la grupa mică; b) în medie 12 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 15, la grupa mijlocie; c) în medie 12 copii, dar nu mai puțin de 8 și nu mai mult de 20, la grupa mare. În cazul în care numărul total al copiilor este sub minimul prevăzut la art.10, pentru fiecare grupă de vârstă sau în cazul fraților de vârste diferite se pot constitui și grupe eterogene, se arată în documentul adoptat de Guvern.

Potrivit regulamentului, “activitatea de educație antepreșcolară se organizează pe grupe de vârstă și tipuri de program, în conformitate cu prevederile legale generale referitoare la organizarea sistemului de învățământ preuniversitar.

Programul de funcționare al unităților de educație timpurie antepreșcolară urmărește acoperirea nevoilor copiilor și a părinților acestora și poate fi flexibil”.

Astfel, pot fi unități cu program normal (5 ore pe zi), prelungit (10 ore pe zi) sau în cadrul aceleiași unități pot funcționa și grupe cu program normal și grupe cu program prelungit.

Perioadă de acomodare la creșă

“După înscriere, părintele/reprezentantul legal, în urma discuției cu personalul didactic, poate beneficia de un program special de acompaniere a copilului în timpul programului unității, pe o perioadă de maximum 10 zile lucrătoare”, mai prevede același regulament aprobat prin hotărâre de Guvern.

Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră

 

Image