Rectorul UBB Daniel David, totodată şi profesor de științe cognitive clinice, publică pe blogul său argumente care să aducă lămuriri atunci când citim scrierile lui Gabor Mate despre ADHD şi traumă.
“Deși nu are studii avansate în zona sănătății mintale (psihologie clinică/psihiatrie), domnia sa are totuși pregătire medicală de bază și o experiență clinică respectabilă și în conexiune cu sănătatea psihică, astfel încât spusele sale, chiar când nu sunt clar validate științific, pornesc de pe o platformă de credibilitate primară în mintea oamenilor (mulți nu înțeleg încă diferența între psihologie-psihoterapie și medicină și/sau între diverse specialități medicale).
Am fost întrebat de-a lungul timpului de către profesioniști, public și media ce cred despre demersul „psihoterapeutic” al domnului Mate, care reușește să atragă atenția unui număr mare de oameni din publicul general. (…) Știam și știu că demersului dânsului este controversat în știința de azi, dar aveam și încă am o oarecare simpatie moderată, chiar dacă pe alocuri critică, pentru abordarea sa integrativ-holistică, sperând, totuși, că lucrurile mai controversate se vor corecta în timp și din mers.
Din păcate acum văd unele exagerări care mi-au atras atenția diseminate chiar în țară, care nu cred că ajută oamenii în nevoie, așa că, asumându-mi riscul de a-i irita fanii, dar cu responsabilitate față de oameni, punctez câteva idei de bază pentru cei cărora le pasă de ei și de copiii lor:
În legătură cu ADHD („Tulburare de Deficit Atențional și Hiperactivitate”): Faptul că domnul Mate accentuează că ADHD nu este o boală, ci doar un fel de mecanism de adaptare la stres/traumă, stres accentuat oarecum de stilul parental, reprezintă un amestec de erori și truisme. Eroarea apare prin diminuarea majoră a rolului geneticului, când studii după studii confirmă că ADHD are o eritabilitate (genetică) în jur de 70%, ceea ce arată că domnul Mate își construiește teoria fără a se ancora inițial în știința actuală (…). Tot eroare este exagerarea unor componente (ex. traumă/practici parentale), dincolo de rolul important pe care îl pot avea uneori. ADHD este o tulburare psihică – așa cum apare în ghidurile internaționale (ex. DSM/ICD) – cu cauzalitate bio-psiho-socială complexă încă incomplet cunoscută, dar cu multe mecanisme cunoscute.
În consecință, există tratamente eficiente, care implică adesea o combinație de farmacoterapie și psihoterapie (de obicei pe linie comportamental-cognitivă), personalizată ca pondere și intensitate în funcție de pacient. (…)
ADHD chiar nu poate fi redusă la „stres/traumă” și la stilul parental – asta ne mai poate duce în mod eronat și spre probleme adiacente legate de „vinovății parentale”, cum s-a mai întâmplat în istorie cu alte tulburări psihice, precum schizofrenia, autismul etc. -, ci la interacțiuni complexe bio-psiho-sociale, care trebuie investigate în continuare, dar care, chiar dacă nu sunt elucidate, susțin deja tratamente eficiente. Așadar, eu cred că dacă părinții își iubesc copiii și le pasă cu adevărat de viitorul lor, este nevoie să-i ducă la specialiști pentru tratamente adecvate, ADHD fiind o tulburare clinică serioasă, pentru care există tratamente eficiente. Altfel, netratată adecvat, tulburarea pune la risc funcționarea socială și calitatea vieții pacientului.
În legătură cu trauma: Într-un context mai general al abordării sale bazate pe stres, domnul Mate insistă asupra rolului major al traumei în sănătatea psihică (adesea și fizică). Am uneori impresia că a înlocuit vechiul mecanism freudian universal al „pulsiunilor sexuale”, care explica totul legat de sănătatea psihică (ba chiar și aspecte legate de sănătatea fizică) și de care am scăpat cu greu în știința de azi, cu cel al „traumei”. Sunt însă de acord cu dânsul că trauma trebuie tratată la modul serios, dar pe linia științei de azi, care ne spune că:
(a) nu orice frustrare, fie aceasta și mai intensă, este traumă; simplificând definiția, simplu spus, trauma înseamnă expunere la situații grave (ex. moarte/violență/abuz sexual/rănire gravă etc.), definite statistic ca atare și/sau percepute așa de victimă;
(b) nu orice traumă generează probleme mintale (sau de sănătate fizică);
(c) nu orice probleme de sănătate psihică (sau fizică) au în spate traume.
Ghid de protecţie a datelor online pentru părinţi, copii şi profesori publicat de Directoratul de Securitate Cibernetică
Ființa umană este extrem de rezilientă! Studii după studii au arătat că la traumă există modalități diverse de răspuns, în funcție de diverse caracteristici psihologice:
- Unii oameni, după traumă, ajung într-o fază de dezvoltare post-traumatică, cu o funcționalitate chiar mai bună decât înainte.
- Unii oameni, după traumă, își reduc inițial funcționalitatea, dar își revin rapid la nivel anterior (sau de creștere post-traumatică), singuri sau cu suport terapeutic minimal.
- Unii oameni, după traumă, își reduc funcționalitatea fiind sever afectați și, în consecință, au nevoie de timp și/sau suport terapeutic pentru a se stabiliza sau pentru a reveni la nivelul anterior de funcționare (sau la dezvoltare post-traumatică).
- Unii oameni, după traumă, sunt foarte sever afectați, severitate care se accentuează dacă nu se intervine, intervențiile terapeutice trebuind să fie intense și adesea reușesc o echilibrare, nu neapărat o revenire la nivelul anterior (sau foarte rar o dezvoltare post-traumatică).
Așadar, nu orice traumă generează probleme de sănătate psihică (sau fizică) și nu orice problemă de sănătate psihică are în spate o traumă!
În concluzie, cred că domnul Gabor Mate are o abordare respectabilă ca esență bio-psiho-socială, dar, prin generalizări excesive și lipsă de expertiză în demersurile psihologice actuale, riscă să promoveze teorii și practici încă nevalidate științific. O mai mare atenție la cunoștințele de specialitate din zona psihologiei/psihiatriei poate da demersului domnului Mate o validitate științifică adecvată, care, dublată cu abordarea holistică pe care o propune, poate face „modelul Mate” interesant nu doar pentru publicul larg, ci și pentru domeniul profesional/al sănătății și pentru specialiștii în domeniu.”, susţine Daniel David.
