Astăzi 13 iulie se împlinesc 152 de ani de la adoptarea primei constituţii a statului român. Pe 1 iulie (13 iulie, stil nou) 1866 a fost promulgată de către domnitorul Carol I în Monitorul Oficial noua lege fundamentală a României. România devenea primul stat constituţional din Europa de Sud-Est. Nici măcar Imperiul Rusiei nu avea o constituţie, împăraţii domnind şi guvernând autocratic.
Constituţia din 1866 a fost prima lege fundamental elaborată fără concurs străin şi fără aprobarea externă a Marilor Puteri, devenind primul act de manifestare - juridică - a independenţei care va fi câştigată şi declarată, de facto, abia 10 ani mai târziu, la 10 mai 1877.
O nouă constituţie era urgentă şi necesară, mai ales că România îşi alesese un prinţ german pe tronul ţării pentru a intra mai uşor în rândul naţiunilor europene şi pentru a pune capăt eternelor lupte interne dinastice care au agitat viaţa politică a statului.
La baza acestei lucrări s-a aflat constituţia belgiană din 1831, una din cele mai liberale ale timpului.
Elita politică a ţinut cont şi de tradiţia actelor fundamentale care au funcţionat în spaţiul românesc la începutul secolului XIX: Memoriul Cărvunarilor, Regulamentele Organice (1831-1856), Dorinţele Partidei Naţionale, Proclamaţia de la Islaz 1848, Moţiunea de la Blaj (1848), Convenţia de la Paris şi Statutul dezvoltător al Convenţiei de la Paris.
Astfel, prima Constituţie a României a consfinţit o serie de principii fundamentale : principiul suveranităţii naţionale; separaţia puterilor în stat; guvernarea reprezentativă; monarhia constituţională ereditară, răspunderea ministerială, recunoaşterea drepturilor cetăţeanului, libertatea de exprimare, libertatea presei.
Pentru prima dată din 1859, apare denumirea oficială de România, deşi ţara se afla nominal sub suzeranitatea otomană. Mai mult, constituţia nu face referire la statutul de dependenţă faţă de Imperiul Otoman.
Se păstrează sistemul parlamentar bicameral, instituit de Cuza în 1864, dar cu însemnate prerogative. Totodată, pentru alegerea deputaților și senatorilor, votul se exercită în funcție de condițiile de cens impuse, destul de ridicate la Senat, ceea ce face ca acest corp legislativ să fie unul elitist. Prerogativele Coroanei erau similare celor ale suveranilor din statele europene. Persoana.
Monarhului îi este rezervat rolul unui arbitru între partidele politice care îşi doreau guvernarea. De cele mai multe ori, Carol I a reuşit să aplaneze conflicte politice aparent insurmontabile, prin constanţă şi autoritate morală.
În ciuda scandalurilor politice frecvente care au însoţit viaţa românească, politicienii timpului (conservatori şi liberali) au convenit totuşi asupra acestui act fundamental în unanimitate.
Constituţia din 1866 a asigurat cadrul unei evoluţii fulminante către progres, stabilitate politică şi democraţie. Este poate singurul act care a întrunit cel mai mare consens politic, similar cu al deciziei de a chema un prinţ german pe tronul ţării.
Constituţia din 1866 a funcţionat până la elaborarea celei din 1923 care introducea o nouă serie de drepturi, precum votul universal.
