Un plan ambiţios anunţat în mandatul trecut de autorităţile ploieştene viza deschiderea unei expoziţii inedite la Parcul Municipal Vest, având în centru un avion Rombac salvat de la casare. Strângerea de fonduri s-a încheiat, însă, într-un mod dezamăgitor, iar odată cu ea şi şansele municipiului de a expune propria aeronavă VIP, folosită în trecut de Nicolae Ceauşescu.
În 2019, platforma „Suntem România” a lansat o campanie pentru salvarea de la casare a unui avion Rombac 1-11, în condiţiile în care două aeronave scoase din uz - unele dintre ultimele avioane de călători româneşti încă întregi - aveau să fie puse în vânzare la o licitaţie organizată ca urmare a lichidării patrimoniului fostei întreprinderi Romavia. A fost demarată atunci o întreagă campanie, denumită „Salvăm un Rombac”, susţinută de Asociaţia pentru Protejarea şi Promovarea Patrimoniului Cultural, Tehnic, Ştiinţific şi Istoric şi girată de oameni de renume din domeniu, începând cu Dumitru Prunariu, celebrul cosmonaut român, şi George Rotaru, directorul Aeroclubului României. Planul era de strângere a fondurilor necesare, participare la licitaţie şi obţinerea uneia dintre aceste aeronave, iar la câteva luni de la lansarea lui avea să se mai adăuge o etapă: aducerea avionului la Ploieşti. În februarie 2020, viceprimarul de atunci al municipiului, Cristian Ganea, declara pentru „Telegrama” că a fost contactat de reprezentanţii asociaţiei şi că părţile căzuseră de acord ca avionul, odată dobândit, să fie adus la Parcul Municipal Vest, unde ar fi urmat să fie parte dintr-o viitoare expoziţie inedită, care ar fi mai putut cuprinde tramvaie, locomotive vechi sau maşini de epocă româneşti. La momentul respectiv, viceprimarul părea foarte sigur de idee, declarând că, în principiu, se mai aştepta doar un acord din partea Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Muntenia, văzut ca o simplă formalitate, în contextul în care parcul, realizat din fonduri europene, încă era în perioada de monitorizare. Avionul ar fi urmat să fie întreţinut, expus şi folosit în scop educativ-istoric, după cum confirmau iniţiatorii campaniei „Salvăm un Rombac”.
Între timp...
Am redescoperit recent articolul respectiv, întâmplător, căutând prin arhiva „Telegrama”, şi am avut curiozitatea să vedem ce s-a ales de acele planuri. Pentru noua conducere a Primăriei a fost o surpriză să afle că au existat discuţii pentru primirea unui avion. Până la urmă, după ce a prins firul poveştii, viceprimarul Nicodim, cel care coordonează activitatea la nivelul Parcului Municipal Vest, a precizat că proiectul a fost abandonat. Ne-am înrdeptat atenţia spre asociaţia care venise cu propunerea şi am înţeles şi motivul. Strângerea de fonduri s-a încheiat într-un mod lamentabil. Pe blogul dedicat acestei campanii, reprezentanţii „Suntem România” îşi exprimau dezamăgirea că suma primită din donaţii a fost extrem de mică, deşi au existat demersuri ample pentru promovare şi promisiuni care dădeau speranţe. Până la urmă, licitaţia s-a ţinut, iar avioanele au fost câştigate de două societăţi private. Iar odată cu asta s-a încheiat şi campania „Salvăm un Rombac” şi, automat, s-au dus şi şansele Ploieştiului de a primi aeronava. Sau cel puţin pentru moment...
Speranţă de scurtă durată
Pe acelaşi blog, iniţiatorii demersului au anunţat recent că au reputat o victorie importantă şi au obţinut clasarea celor două avioane ca valori de Patrimoniu Naţional, ceea ce înseamnă că proprietarii vor fi obligaţi să le conserve, fără permisiunea din partea Ministerului Culturii de a le modifica, descompleta sau afecta în vreun fel. Ca urmare, una dintre câştigătoarele licitaţiei ar fi renunţat, potrivit unor informaţii neoficiale prezentate de reprezentanţii asociaţiei. Asta a dusla relansarea campaniei „Salvăm un Rombac”. Însă n-a durat mult. Avionul respectiv a fost pus din nou în vânzare, licitaţia organizată de galeriile Artmark s-a desfăşurat zilele trecute, iar aeronava a fost adjudecată, la o sumă care, din câte înţelegem, este de aproximativ 120.000 de euro.
Din datele prezentate de asociaţie, la momentul lansării campaniei în România mai rămăseseră doar trei aeronave Rombac 1-11 dintre cele nouă fabricate la fosta IAv Bucureşti, actual Romaero, mai precis cele două avioane în discuţie, plus un al treilea, incomplet, rămas mai degrabă o carcasă şi folosit, se pare, la antrenamentele trupelor speciale. Dincolo de raritatea lor, aeronavele respective au şi o însemnătate istorică şi una simbolică pentru oamenii din domeniu, fiind descrise drept „dovada că România a fost una dintre puținele țări din lume (a şaptea) care au fabricat avioane propulsate de motoare cu reacție pentru pasageri”, iar eventuala dispariţie comparată cu „pierderea unor aeronave istorice fabricate de industria aeronautică română, care au luat parte la operațiile din cel de-al Doilea Război Mondial”, conform reprezentanţilor asociaţiei, care au mai notat că acele două avioane Rombac 1-11 au fost singurele construite în varianta VIP. De fapt, conform informaţiilor publicate de casa de licitaţii Artmark, aeronava YR-BRE a fost nici mai mult nici mai puţin decât avion prezidențial folosit între 1986 și 1989 de soţii Ceauşescu la vizitele oficiale făcute în străinătate.
(Foto: artmark.ro)