Vara aceasta, pasionații de ciclism și călătorii au șansa unică de a face parte din caravana oficială a unui tur ciclist internațional. Pentru cei cuceriți deja de imaginile din Turul Franței și Turul Italiei, precum și pentru cei care vor să aibă parte de o experiență inedită, organizatorii Turului României oferă 5 autorulote ce vor însoți plutonul oficial în competiția din acest an.
Pentru prima dată în istoria competiției, publicul are posibilitatea de a se alătura caravanei cicliste din Turul României și de a lua parte la o experiență unică timp de 6 zile. Cei care își doresc să fie direct în mijocul acțiunii, să trăiască emoțiile concursului alături de cicliști de top din Europa și, totodată, să redescopere o parte dintre cele mai frumoase zone ale țării, sunt invitați cu autorulota în Turul României.
Auchan România, partenerul principal al Turului României, pune la bătaie 5 autorulote complet echipate, alături de vouchere pentru carburant și mâncare, pentru a fi utilizate în perioada 31 august – 5 septembrie, pe traseul evenimentului. Pentru a câștiga unul dintre cele cinci premii este necesară utilizarea cardului MyCLUB Auchan de cel puțin două ori la cumpărături, până la data de 15.08.2021, și completarea formularului disponibil pe site-ul Auchan România.
Sport, tradiţie şi locuri superbe
Turul României, una dintre cele mai prestigioase curse de ciclism rutier din sud-estul Europei și cel mai important eveniment ciclist internațional din țară din acest an, va avea loc între 31 august şi 5 septembrie, pe un traseu de peste 800 de kilometri, ce va debuta la Timișoara și se va încheia la București. Primul Tur al României a avut loc în 1934, iar în acest an evenimentul ajunge la cea de-a 54-a ediţie, fiind, potrivit organizatorilor, evenimentul sportiv cu cea mai îndelungată tradiție pe plan local.
Nu mai puțin de 120 de cicliști își propun să se alinieze anul acesta la startul din Timișoara. „Mica Buclă”, așa cum mai este cunoscut evenimentul, va traversa orașe precum Deva, Sibiu, Brașov sau Ploiești, traversând câteva dintre cele mai impresionante monumente istorice ale ţării, printre care Cetatea Devei, Cetatea Sarmizegetusa Regia, Castelul Corvinilor, Cetatea Făgăraşului, Castelul Bran, cetatea dacică de la Căpâlna, dar şi câteva dintre cele mai renumite biserici fortificate din Transilvania.