Ca în fiecare zi de 6 august de 99 de ani încoace, zona Tabla Buţii, din nordul judeţului Prahova, a găzduit o amplă ceremonie dedicată omagierii eroilor care au căzut pentru a apăra ţara şi visul de reîntregire.
Drumul către Tabla Buţii, din comuna Ceraşu, a fost parcurs astăzi de sute de persoane care au ales să aducă un nou omagiu eroilor care au luptat în războiul pentru reîntregirea neamului. "S-au alăturat militarilor, parlamentarilor, oficialităţilor judeţene şi locale pentru a participa la ceremoniile care, dincolo de fastul lor, au menirea de a readuce în prim-plan o pagină de istorie. Una scrisă cu eroism, dorinţa împlinirii unui ideal, dar şi cu jertfă. La Tabla Buţii îşi dorm somnul de veci, deopotrivă, soldaţi români, dar şi cei ai puterilor inamice. Pentru preotul Ion Vasilescu n-a contat ce scria pe plăcuţele de identificare de pe uniformele lor. I-a privit pe toţi ca pe nişte eroi care au luptat pentru ţările lor şi i-a înmormântat creştineşte", a transmis Consiliul Judeţean Prahova, într-un comunicat de presă publicat după ceremonia de astăzi.
În discursul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Dumitru Tudone, le-a transmis un îndemn tuturor celor prezenţi la evenimentul din comuna Ceraşu: "Sunt multe persoane şi, din păcate, printre ele chiar prahoveni, care nu ştiu unde se află Tabla Buţii sau de ce, an de an, din 1922 încoace, se organizează pelerinaje pe 6 august. De aceea, fac un apel către dumneavoastră să deveniţi, fie şi pentru o zi, un ghid pentru copiii voştri, şi nu numai, pentru cunoştinţe şi pentru toţi cei care cer recomandări de trasee montane şi să-i aduceţi aici. Pentru că lecţiile cele mai bune, cel mai uşor de reţinut, sunt cele practice. Aici vor deprinde atât noţiuni de geografie, despre istorie, despre spiritul de sacrificiu, cât şi despre omenie".
{cwgallery}
Ceremoniile militare şi religioase s-au încheiat cu depunerea de coroane de flori şi jerbe la cimitirul eroilor.
Mai multe detalii despre istoria zonei găsiţi în articolele recomandate mai jos:
(Foto: Consiliul Judeţean Prahova)