Galerie Foto: O întâlnire cu istoria Ploieștiului din ultimul război mondial și cu militarii germani

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Tânărul istoric Lucian Vasile persistă în pasiunea sa pentru Ploiești și a trecutului său și lansează al doilea album, de data aceasta dedicat istoriei orașului în al doilea Război Mondial.

Evenimentul lansării albumului a avut loc, sâmbătă 20 octombrie, în Sala Unirii a Palatului Culturii și a fost „colorată“ de prezența a șase reprezentanți ai Asociației „Deutsches Freikorps“, organizație de reenactment (acțiune de reconstituire istorică). Aceștia au venit costumați în uniforme de infanteriști germani din timpul celui de-al Război Mondial. Cu această ocazie publicul și mai ales cel tânăr a putut vedea cum arătau în carne și oase militarii germani din timpul ultimei conflagrații. După prezentarea echipamentului și armamentului, „germanii“ au împărțit mere și dulciuri copiilor din sală, o reeditare a vechilor gesturi din anii 40` când soldații germani erau cunoscuți că împărțeau ciocolată copiilor din orașele și satele românești.

Albumul „Ploiești în al Doilea Război Modial“

Albumul, editat prin intermediul Asociației pentru Educație și Dezvoltare Urbană (AEDU), nu este numai o colecție de fotografii, este un apel către trezirea din comoda ignoranță față de povestea frumoasă a acestui oraș de răscruce în geografia și economia României.

Demersul este legat totuși de o perioadă tulbure din istoria mondială, pentru că Ploieștiul, cu rafinăriile sale, a fost principala țintă din Europa de Est pentru bombardierele americane.

Lucrarea tratează cu ilustrații, explicații și text consistent viața orașului în prima jumătate a anilor 40`. 

Este vorba de arhitectura veche, elegantă, de contrastele Ploieștiului, de străzi care par desprinse din orășelele occidentale sau transilvane, cu un amestec inedit de stiluri arhitecturale și o alăturare bruscă a mahalelor parcă desprinse din Orient. Este exact perioada în care orașul devina gazda a zeci de mii de militari germani care se instalează aici în toamna lui 1940 pentru a proteja industria de exploatare și prelucrare a petrolului. Nici urmele lăsate de cutermurul din noiembrie 1940 nu sunt omise. Urmele zecilor de bombardamente americane din perioada 1943-1944 sunt bine punctate. Operațiunea Tidal Wave are dedicat un capitol cu fotografii impresionante dintre care foarte multe necunoscute publicului, până acum. 

În paginile acestui album putem afla cum arăta intersecția străzii Mărășești cu cea a Rudului în 1940, sau că pe strada Basarabi, lângă sinagogă se afla o școală evreiască, o clădire monumentală distrusă de cutremurul din 1940, că în Halale Centrale se vindeau legume și flori, că Oborul se afla în spatele Halelor Centrale, cum arăta celebra cârciumă Pisica Albă de pe strada Cantacuzino, cum arătau cerșetorii de atunci, cum se distrau soldații germani din Luftwaffe (artileriști antiaerieni) cantonați prin diverse zone ale Ploieștiului, cum arăta o serbare de 10 Mai cu defilarea forțelor române și germane etc.

Povestea se încheie brusc imaginea unor ostași sovietici ajunși la Ploiești abia pe 31 august. Imaginea fețelor arse de soare ale sovieticilor încheie un capitol din istoria Ploieștiului și a țării.

Cine este pasionat de trecutul bunicilor și al locurilor în care trăiește acest album este un reper care ne arată cât de mult ne-am schimbat, câte lucruri s-au schimbat din ultimii 78 de ani, și dacă am ajuns undeva.

Alex Policala

Click pe link:  În urmă cu un an, pe 9 aprilie istoricul Lucian Vasile își lansa primul album „Ploieștii în Marele Război. 1916 – 1918“ 

{gallery}Album Ploiestiul in WW2{/gallery}

Image