Povestea lui Ștefan Buzoianu, din Cheia, veteran de război care, la începutul anului viitor, va împlini 101 ani, este din prima pe care autoritățile județene au inclus-o în proiectul “103 ani de România, 103 prahoveni emblematici”, lansat pe 1 Decembrie, de Ziua Națională a României.
Într-o zi în care vorbim despre mândria de a fi român și despre recunoștința adusă înaintașilor noștri pentru sacrificiul făcut ca noi să ne bucurăm de o țară liberă, pașii ne poartă către unul dintre puținii veterani de război pe care-i mai avem în viață.
Ștefan Buzoianu, din Cheia, s-a născut în 1921, la trei ani de la Marea Unire, în perioada grea de după război. A copilărit într-o familie cu zece copii, la poalele Munților Ciucaș, locul pe care l-a simțit tot timpul „acasă“. Aici a ales să trăiască, aici s-a reîntors rănit de pe front, aici a ales să-și întemeieze o familie și tot de aici va pleca atunci când i se va închide și ultima filă a unei vieți plină de încercări.
A fost împușcat în cel de-al Doilea Război Mondial, iar de opt decenii trăiește cu un glonț, fixat în vecinătate inimii, cu care s-a ales în luptele contra rușilor. Organismul i l-a acceptat.
Și-a adunat cu greu cuvintele. Secolul de viață începe să-i fie haină grea. Are atât de multe de spus și toate sunt pentru el evenimente importante. Sunt tablouri „pictate“ cu sânge, sunt dureri sufletești care l-au durut mai tare decât toată suferința oaselor, sunt „sunetele“ morții date de mitraliere și tancuri, sunt clipele în care mâncarea era un fel de Fata Morgana... Sunt episoade care l-au urmărit o viață, care i-au chinuit nopțile, care i-au lăsat cicatrici adânci.
Mergând pe urmele amintirilor și ajutați să-i înțelegem mai bine povestea și de către Dragoș Buzoianu, cel care-i este nepot și a îmbrăcat, la rându-i, haina militară, aflăm că nea Fane, așa cum îi spun cei care-l cunosc, a făcut școală doar până la 12 ani, iar de la 15 ani s-a angajat la Fabrica de mucava, unde a lucrat până în 1941. În februarie 1942 i-a venit ordinul de încorporare. Războiul l-a purtat până la Novorossiisk. Poveștile cu drumul, cu camarazii de război, cu toate momentele de atunci sunt multe și le-a tot povestit, de-a lungul vremii, de parcă s-au întâmplat ieri.
Soldatul Ștefan Buzoianu, la „trântă“ cu ghearele morții
Ori de câte ori este întrebat de momentele trăite la ruși, nu omite episodul în care a fost „vizitat“ de moarte și în care s-a trezit cu un glonț în spinare. Un glonț care i-a perforat plămânul și i-a ajuns lângă inimă. A fost scos din tabăra de luptă și târât de ceilalți soldați pe o poiană de unde a fost preluat de sanitari.
„Rana a simțit-o ca pe o arsură, o căldură, după cum ne-a povestit. A zăcut într-un șanț, în stare de semi conștiență, recuperat de sanitarii din spatele liniei de front. A avut noroc că în retragere a trecut un camion unde a fost înghesuit cu alți răniți. A ajuns pe o plajă unde așteptau îmbarcarea și unde a stat o noapte. Când au sosit vapoarele a fost consultat de un medic german, care l-a curățat și pansat în condițiile de atunci. Era rănit în zona plămânului și respira foarte greu. Apoi, a fost improvizat un fel de ponton și, când i-a venit rândul să plece, aviația rusă a început bombardarea vaselor", ne-a povestit Dragoș Buzoianu, nepotul veteranului.
„A fost balamuc mare. Spitalul de campanie era format din niște barăci, eram ținuți pe paie, a fost vai de noi. Eu respiram întrerupt, dar am avut zile. Am stat peste o lună în spital, iar, ulterior, comisia de evaluare a decis să revin pe front“, ne-a mai spus nea Ștefan. A rămas pe linia Dunării, iar de aici încep alte povești despre pândă, despre contrabadiști ai acelor vremuri pe care i-a depistat.
{showtime 8}Odată cu terminarea războiului a revenit la „vatră“, unde și-a regăsit familia și unde mama sa, care era și moașă, cunoștea tot rostul plantelor și era știută în zonă ca având „leac“, i-a fost principalul medic. L-a îngrijit până i s-a închis rana și a putut respira neîntrerupt. De scos glonțul, medicii s-au opus rând pe rând, spunându-i că i-ar face mai mult rău.
Viața și-a urmat cursul. Nea Ștefan și-a întemeiat propria-i familie, iar anii ce au venit l-au găsit ca pe toți ai locului: fie la câte o fabrică din zonă, fie pe la pădure, fie la câmp. Dar cel mai mult i-a plăcut la cosit, bucurându-se nespus atunci când primea o coasă în dar. Își refăcea puterile cu câte o gură de țuică și cu aerul de munte și o lua de la capăt cu treburile.
„A fost un om cumpătat, un om blând, însă vorba-i era vorbă. Știam că nu trebuie să ne repete dacă ne cerea să facem ceva. Am crescut cu poveștile lui și, da, sunt altceva decât ceea ce găsim prin cărți. Suferința trăită diferă mult de istoria scrisă“, ne-a mărturisit Dragoș Buzoianu, nepotul „preferat“ al lui nea Ștefan
În ianuarie va împlini 101 ani, iar pentru noi rămâne bucuria de a-l fi întâlnit și „călătorit“ împreună prin paginile unei istorii mai puțin cunoscute. Poate prin astfel de povești, prin mărturiile pline de suferință ale acestor oameni, reușim să înțelegem mai bine cât de scump a fost plătită libertatea acestei țări.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!
Foto și text: Consiliul Județean Prahova
