ARTA STRADALA PLOIESTI Derulat în prima parte a acestei luni, în premieră în municipiu, festivalul Artown a îmbogăţit Ploieştiul cu aproape 30 de picturi murale, menite să suprindă esenţa oraşului şi în acelaşi timp să-l însufleţească, prin talentul şi creativitatea a 18 artişti internaţionali.
ARTA STRADALA PLOIESTI Într-o lume tot mai grăbită şi adesea mai superficială, arta trebuie să încerce să ajungă mai aproape de oameni. Lucru reuşit de minune prin Artown Festival, eveniment care a reuşit să aducă o pată de culoare care să acopere griul apăsător şi să dea o nouă înfăţişare oraşului. Pe lângă atelierele şi evenimentele culturale derulate cu această ocazie, festivalul lasă în urmă nu mai puţin de 27 de picturi murale, în 18 zone de municipiu.
18 artişti urbani, din România, Republica Moldova, Finlanda, Italia, Ucraina, Germania şi Peru, şi-au dat concursul pentru asta.
Evenimentul - o premieră pentru Ploieşti, oraş care nu are, cel puţin până acum, o tradiţie în artă stradală - a fost organizat de Asociaţia „buchARTest”, fiind menit ca un „manifest urban și social pentru o lume mai plină de viață și de culoare în oraș”, îmbinând armonios istoria și prezentul Ploieștiului, cu un accent pe importanța unei lumi sustenabile. „Folosim arta ca declarație publică prin care ne dorim să generăm conștientizarea problemelor sociale din România. Ca apoi, să ne luăm un moment în tihnă să cugetăm la impactul acestora în societate. Intervențiile urbane sunt menite să stârnească dialoguri pentru comunitate și monologuri pentru privitori, în timp ce sunt o invitație deschisă spre schimbare. Ele reflectă vocea și exprimă valorile societății noastre, în timp ce transformă un oraș”, au detaliat organizatorii.
{cwgallery}
Tema desenelor a fost strâns legată de istoria Ploieştiului, încercând să integreze aspecte precum legenda lui Moş Ploaie, atestarea localităţii ca târg domnesc în perioada lui Mihai Viteazul, proclamarea „Republicii de la Ploieşti” sau povestea care spune despre Ploieşti că era oraşul lui „Ce bei?”, cu elemente care amintesc de poeziile lui Nichita Stănescu, premiile obținute în fiecare an la competițiile de robotică de către elevii ploieșteni, operele arhitecturale ale lui Toma Socolescu, arta Getei Brătescu, istoria industriei petroliere și Nicolae Simache și Muzeul Ceasului ce îi poartă numele. Evident, execuţia a diferit, în funcţie de creativitatea şi stilul fiecărui artist în parte.
ARTA STRADALA PLOIESTI Printre artiştii care au realizat picturi murale s-au numărat şi doi ploieşteni. Unul dintre aceştia este Robert OBERT, pe numele „de scenă”, absolvent al Colegiului „Caragiale” şi apoi al Universităţii Naţionale de Arte şi care a mai realizat până acum murale prin Bucureşti, Timişoara, Cluj, Iaşi, Galaţi, Bacău, dar şi în Marea Britanie, Franţa, Bulgaria şi Portugalia. Acum, totuşi, a fost prima oară când a realizat unul şi în Ploieşti, mai exact pe faţada Sălii „Leonard Doroftei”, sediul Clubului Sportiv Municipal.
Pe principiul „Ce a vrut să transmită autorul?”, „Desenul meu este antropomorfizarea Ploieştiului. Are o componentă de elemente care reprezintă Ploieştiul, elemente industriale, un bust al lui Toma Caragiu, desene de Geta Brătescu, un volum de poezii al lui Nichita sau mustaţa lui Caragiale, iar pe deasupra, sub forma unui robot, practic e simbolul viitorului, al tehnologiei, care îmbină vechiul, tradiţionalul, lucrurile reprezentative pentru Ploieşti, într-o armură nouă. A fost un moment special, mi-am dorit întotdeauna să las ceva Ploieştiului”, a povestit Robert.
ARTA STRADALA PLOIESTI | O nouă înfăţişare pentru gangurile din centru
ARTA STRADALA PLOIESTI Printre zonele alese s-au numărat şi mai multe ganguri din zona centrală, precum cele de lângă fostul Cinema Patria sau din Piaţa Nichita Stănescu, zone care nu se bucurau până acum de un aspect sau o reputaţie extraordinară. Nici de un miros extraordinar, dacă e să fim sinceri până la capăt.
Printre clădirile care au căpătat o nouă faţă se mai numără şcolile „N. Iorga”, „I.A. Bassarabescu”, „G.E. Palade”, sala de sport a Colegiului „Cuza”, Liceul „V. Slăvescu”, parcarea supraetajată din strada Cuza Vodă sau clădirea situaată în staţia traseului 30 de pe Bulevardul Independenţei, colţ cu strada Gabi Dobre, fost sediu al Secţiei Contencios a Tribunalului Prahova, clădire care poartă acum chipurile lui Nichita Stănescu, Ion Luca Caragiale şi Toma Caragiu.
Urmăreşte pagina de Facebook „Telegrama” pentru ştiri şi analize de ultimă oră!