VIDEO | România, groapa de gunoi a Europei. O anchetă jurnalistică dezvăluie cum deşeurile periculoase ajung la fabrici de ciment de la noi

Image
Ne vedem și pe Facebook!
Image
Rămâi conectat, cu Google News!

Gunoiul este noul aur. Cu cât îl produci mai mult, cu atât îi îmbogățești pe unii, în timp ce tu te îmbolnăvești. Este concluzia la care au ajuns jurnaliştii de la Organized Crime and Corruption Reporting Project (OCCRP), în urma unei anchete derulate cu sprijinul RISE Project. Aceştia notează că industria de producere a cimentului din România, cu o cifră de afaceri de peste 750 de milioane de dolari pe an, s-a reoreintat de câţiva ani către folosirea reziduurilor ca materie primă. În teorie, ar trebui să fie un lucru benefic, în sensul că aceste gunoaie ajung să fie reciclate, însă în realitate există suspiciuni că printre deşeurile arse aici se găsesc şi foarte multe substanţe extrem de periculoase.

Ancheta urmăreşte traseul acestor deşeuri, multe dintre ele transportate mii de kilometri, din ţări unde legislaţia de mediu este mult mai strictă sau unde autorităţile sunt mult mai atente. În România, pe fondul corupţiei generalizate, aceste gunoaie periculoase sunt, chipurile, reciclate. În realitate, însă, puţină lume stă să verifice ce substanţe sunt arse în procesul de producere a cimentului şi ce emisii nocive ajung în atmosferă şi afectează localităţile învecinate, mai notează jurnaliştii, care fac şi o legătură cu Mafia italiană, citând autorităţi din Italia.

Fenomenul a luat amploare odată cu noua metodă globală de ardere a deșeurilor industriale și menajere în cuptoarele fabricilor de ciment. Reziduurile pentru care nu există teoretic soluții de reciclare au înlocuit astfel combustibilul tradițional, cărbune sau petrol, poluant și el. Rețeta este extrem de profitabilă: fabricile nu doar că nu mai plătesc carburantul pentru producția proprie, ba chiar iau bani să folosească deșeul primit, notează RISE Project. Câștigă, practic, la două mâini.

Mafia și gulerele albe (politicieni și corporații) sunt cei care profită sistematic din industria subterană. Piața deșeurilor devine locul de întâlnire al lumii interlope cu marea industrie, atunci când multinaționalele evită prețul corect pentru eliminarea reziduurilor industriale și opteaza pentru rute ocolitoare și mai ieftine. Apoi, scapă fiecare cum poate. S-au ridicat astfel imperii recente de miliarde de euro, cimentate prin complicități transnaționale, mai notează RISE Project.

Ancheta este preluată pe larg şi de site-ul 24heures.ch.

Image